Cine este Vlad Brumaru, actorul principal din „Haita de acțiune”: „June prim și Făt Frumos nu prea mă ajută apariția să joc” VIDEO EXCLUSIV

La cei 27 de ani are la activ o sumedenie de spectacole de teatru și seriale

Tânărul actor Vlad Brumaru a devenit cunoscut o dată cu rolul din filmul „Haita de acțiune” unde interpretează un polițist de etnie rromă, însă la cei 27 de ani are la activ o sumedenie de spectacole de teatru și seriale. Vlad Brumaru a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că din cauza aspectului fizic, până în clipa de față nu a primit nicio propunere de a interpreta rol de june prim sau de Făt Frumos.

Pe Vlad Brumaru îl vedem în cel mai recent lungmetraj produs de Matei Dima, în postura unui polițist de la Rutieră, personaj pe care a încercat să-l facă cât mai îndrăgit de public.

„O bună parte din cascadorii le-am făcut singur, dar au fost unele unde nu am putut, deși voiam. Pe unele chiar mi-am dorit să le fac, o să vedeți în film, unele dintre ele cu mașina mi-am dorit să le fac, dar s-a insistat să nu fiu în mașină în momentele alea. Cascadorul șef a fost Ionuț Deliu care a făcut o treabă foarte bună și avem niște cascadorii foarte reușite în film, atât de bătaie, cât și pe urmăriri de mașini și pe tot”, ne-a povestit Vlad despre prestația lui din film.

Deși de-a lungul timpului a jucat în diverse proiecte, tânărul recunoaște că nu are experiența necesară pentru a-și face singur toate cascadoriile, dar că este genul de persoană care mereu vrea să învețe lucruri noi și se documentează permanent.

„Eu am mai apucat să lucrez cu Ionuț de câteva ori și la spectacole de teatru și la niște filme, dar chiar la nivelul de trecut prin foc încă nu am ajuns. Sper să nici nu ajung. Cât despre pistol, nu se folosesc gloanțe reale în film, însă ne-a învățat cum să ținem corect pistolul și cum să-l utilizăm corect înainte de filmare”.

„Nu am reușit să ne jucăm spectacolele în Gala Absolvenților și a fost foarte ciudat”

Angajat la Teatrul Godot, Vlad Brumaru s-a numărat printre acei studenți norocoși care au prins proiecte, chiar și internaționale, încă din băncile școlii. A terminat studiile în urmă cu doi ani, chiar în plină pandemie, lucru care l-a dezamăgit într-o anumită măsură, asta pentru că nu a putut să suțină spectacolul de final de an în fața unui public și al familiei sale.

„Am avut ghinionul, dar și norocul cumva pentru că am prins doar ultimele șase luni din anul doi de master în pandemie. Am dat dizerația pe Zoom, dar din păcate nu am reușit să ne jucăm spectacolele în Gala Absolvenților și a fost foarte ciudat. Dar din fericire am prins doar șase luni. Alții au prins mai mult în pandemie. Ne-a părut rău că nu am putut să ne bucurăm de toate spectacolele în Gală, la finalul anului, dar a fost ok până la urmă”, ne-a mai povestit tânărul actor.

Pe de altă parte nici nu se poate plânge de faptul că nu a apucat să-și arate talentul actoricesc, căci la cei 27 de ani a jucat într-o sumedenie de piese de teatru, dar și în seriale precum „La oraș”, „Ruxx” sau „Hackerville”, atât în roluri pozitive, cât și de „băiat rău”.

„June prim și Făt Frumos nu prea mă ajută apariția să fac. Deocamdată. Ce-i drept, mai mult am jucat băieți răi. În „Haita de acțiune” este unul dintre rolurile pozitive pe care le joc chiar. Am avut mult mai rău de atât și personaje mult mai rele de jucat, dar ăsta este printre primele pozitive. Îmi plac atât rolurile pozitive, cât și cele negative, ambele sunt foarte interesante de abordat”, a completat Vlad Brumaru pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
8 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *