Constantin Enceanu apare pe afișul spectacolului ”In Memoriam Petrică Mîțu Stoian”, dar nu urcă pe scenă: ”Mă operez, mă doare rău”. Ce a pățit, de fapt, artistul. EXCLUSIV

Se confruntă cu probleme de sănătate, după o viață dedicată muzicii

Solistul Constantin Enceanu are mari emoții. Luna viitoare, este programat la o intervenție chirurgicală, motiv pentru care nu poate participa nici la concertul organizat la un an de la decesul regretatului său prieten, Petrică Mîțu Stoian, ”Toate cu drag le-am făcut”, de la Sala Palatului: ”Le-am zis organizatorilor să mă șteargă de pe afiș, căci nu pot participa, din cauza problemelor de sănătate”, ne-a declarat Constantin Enceanu, în interviul exclusiv pentru Ego.ro

”Și ieri le-am trimis mesaj ca să mă șteargă de pe afiș, de o lună le tot zic”

Solistul Constantin Enceanu figurează pe afișul concertului programat pe 18 noiembrie, la Sala Palatului, organizat în memoria lui Petrică Mîțu Stoian. Însă,  nu poate participa. Prin urmare, Constantin Enceanu le cere insistent organizatorilor să-i șteargă numele de pe afiș, pentru că, luna viitoare, când va avea loc emoționantul spectacol, el se va afla pe mâna medicilor, din cauza unor mai vechi probleme de sănătate care nu îi dau pace:

”Nu particip la spectacol, foarte rău au făcut organizatorii că m-au trecut pe afiș, le-am spus încă de la început că nu ajung, că am o problemă personală. Trebuie să mă internez, am de făcut o operație grea la genunchi, mă doare rău. I-am rugat să nu mă treacă, dar poate au tot sperat că ajung, pentru că eu și Petrică am fost buni prieteni.

Și ieri le-am trimis mesaj ca să mă șteargă de pe afiș, de o lună le tot zic. Luna viitoare nici nu mi-am luat evenimente, nunți, botezuri sau alte spectacole. Am probleme mai vechi la genunchi, de la stat mult în picioare și în frig, mă operez la Spitalul clinic de ortopedie Foișor, din București. Să vedem ce stabilesc medicii, de ce anume intervenție chirurgicală este nevoie”.

Constantin Enceanu apare pe afișul spectacolului ”In Memoriam Petrică Mîțu Stoian”, dar nu urcă pe scenă: ”Mă operez, mă doare rău”. Ce a pățit, de fapt, artistul. Exclusiv
Constantin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian au fost buni prieteni

”La parastas poate merg, dacă mă invită”

Întrebat de reporterii Ego.ro dacă va participa la parastasul de un an al lui Petrică Mîțu Stoian, artistul care s-a stins din viață pe 6 noiembrie 2021, Constantin Enceanu ne-a declarat: ”La parastas poate merg, dacă mă invită și nu sunt internat, încă nu știu nimic”. Constantin Enceanu a compus, anul trecut, în memoria regretatului său prieten, piesa ”Petre al nostru nu mai cântă”, lansată pe 17 aprilie  2021:

”Mă bucur că piesa pe care am compus-o a adunat peste un milion de vizualizări, pe Internet, o adevărată performanță pentru o piesă de muzică populară. Sunt convins că Petrică se bucură, de acolo, din Cer, că nu l-am uitat. Asta înseamnă prietenie adevărată!”, ne-a mai spus Constantin Enceanu, într-un recent interviu pentru Ego.ro

Versurile piesei, scrise chiar de Constantin Enceanu, sunt copleșitoare: ”Ai lăsat în urma ta jale și durere grea/, Multe vorbe nevorbite și lucruri nerânduite/, Plânge sufletul în mine cât de greu mi-e fără tine/, Inima în mine se zbate mi-ai fost Petre ca un frate/, Nu știu, Doamne, ce ai gândit când printre stele tu l-ai vrut/, Să cânte îngerilor în lumea fără dor, /Dar să-l pui în dreapta ta și de acolo ne-o veghea/”.

Constantin Enceanu apare pe afișul spectacolului ”In Memoriam Petrică Mîțu Stoian”
Constantin Enceanu apare pe afișul spectacolului ”In Memoriam Petrică Mîțu Stoian”

La concertul de la Sala Palatului cântă și Niculina Stoican, deși a fost acuzată că i-ar fi grăbit pensionarea lui Petrică Mîțu Stoian

La spectacolul ”Toate cu drag le-am făcut”, programat la Sala Palatului, pe 18 noiembrie, de la ora 19.00, la un an de la decesul lui Petrică Mîțu Stoian, vor participa multe nume sonore din muzica populară. Îi amintim pe Steliana Sima, Mioara Velicu, Valentin Sanfira, Elisabeta Turcu, Emilia Ghinescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Maria Loga. Printre artiști se află însă și Niculina Stoican, pe care Doru Gusman, fostul impresar al lui Petrică, a acuzat-o că, din cauza ei, regretatul artist s-a pensionat mai devreme de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase”:
”Petrică a plecat de la Ansamblul Maria Tănase supărat, foarte supărat! Și a plecat din cauza ei, din cauza Niculinei Stoican. Pentru că îl teroriza, îl umilea. Nu s-a dus la un spectacol sau ceva, i-a făcut adresă la primărie, primăria i-a tăiat ziua. Mi-a spus: ‘Nu mai suport!’. El s-a pensionat din cauza ei, să scape de ea, să nu o mai vadă”, declara anul trecut Doru Gusman, pentru Oltenia TV.
În replică, Niculina Stoican a menționat că ea și Petrică nu s-au certat niciodată și că el a cerut să se pensioneze. Ba chiar i-a dăruit și un buchet de flori, la plecarea lui din ansamblu.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Cum face Gabriela Cristea sarmale pentru Crăciun. Ce secret are
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *