Uneori, chiar dacă știi care este adevărul, e mai bine să stai deoparte. Dar este și de data asta?

Uneori mă gândesc că poate era mai bine dacă nu-i spuneam despre toată povestea.

Am ajuns invizibilă pentru el, nu-și dorește decât să îl las în pace în fața calculatorului.

Nu știu dacă asta înseamnă căsnicie, să nu mai existe niciun pic de scânteie, dar dacă e așa, atunci eu nu mai vreau.

Diferența de vârstă dintre noi e destul de mare, însă nu pare să-l deranejze. Nu știu, însă, dacă e chiar iubire sau doar interes.

Nu vrea să accepte nici măcar că am o datorie morală față de tatăl meu.

El nu acceptă sub nicio formă să ne împăcăm, deși și el a fost în situația mea acum câțiva ani, iar eu l-am iertat.

Chiar dacă toți cred că el doar glumește, eu știu că nu e așa. Știu că și el simte ce simt eu.

Mereu mă critică și îmi amintește de originile mele modeste.

Am încercat să-l conving chiar să meargă la terapie, dar nu a fost de acord.