Mereu mă face să mă simt că nu sunt bună de nimic, iar când mă plâng soțului meu, el îmi spune că eu ar trebui să fiu cea care cedează.

Te aștepți să nu se simtă pregătit să devină tată la 20 de ani. Poate nici la 30. Dar când ai aproape 40 de ani și tot nu ești pregătit, acest lucru denotă altceva.

Deși am fost fericiți împreună vreme de mulți ani, am ajuns la un moment în căsnicia noastră în care sunt furioasă aproape tot timpul. Ceea ce face el acum este inacceptabil.

Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu el în ultimele săptămâni. A devenit absent, nu mai vorbește nimic cu mine, iar pe copii nici nu îi mai vede în casă.

Când m-am mutat la el am crezut că vom petrece mai mult timp împreună, dar nu a fost deloc așa. A început să petreacă tot mai mult timp pe jocurile lui pe calculator și acum ne certăm mereu.

Simt că nu mai am răbdare cu el, dar în același timp nu vreau să-l, presez, de teamă că va pleca. Sunt îndrăgostită de el și nu vreau să-l pierd.

Nu mai pot să mă ocup întâi de fericirea lui și abia apoi să mă gândesc la nevoile mele. Pur și simplu m-am săturat să iubesc pentru doi.

Am crezut că l-am găsit pe cel care-mi va fi alături toată viața, dar nu am găsit decât un alt călău al viselor și speranțelor mele.

Am știut de când ne-am căsătorit că nu e un „mână-largă”, dar atunci credeam că asta e o calitate, nicidecum un defect. Până când nu a început să exagereze.

Nu am primit susținere sau ajutor din partea lui când am avut nevoie. În schimb, am avut parte de critici și insulte.