Mona Nicolici, vedeta tv care în urmă cu peste 20 de ani a renunțat la pupitrul știrilor ”Observator” (Antena 1), este tare mândră de fiul ei, Vlad Nicolici, tânăr actor la Teatrul ”George Bacovia” din Bacău și concurent la ”Vocea României”. În interviul exclusiv pentru Ego.ro, ea ne-a vorbit despre emoțiile trăite în culisele celebrului concurs difuzat de PRO TV, despre ambiția celor doi copii de a face carieră în lumea artistică, dar și despre căsnicia cu Chef Cezar Munteanu. Mona Nicolici face și dezvăluiri interesante privind motivele care au determinat-o să se retragă de pe micul ecran.
A lucrat ani la rând în televiziune, era prima care anunța știrile zilei, a fost una dintre cele mai bune prezentatoare tv de după anii 90. Acum, la 20 de ani de când s-a retras de pe micul ecran, doar rar mai deschide televizorul:
”De când a început pandemia, să te uiți la un jurnal de știri sau la o dezbatere, pe mine, și nu sunt singura, mă duce într-o zonă a fricii, a panicii. Nu m-am detașat de televiziune, am fost în miezul problemelor, dar scopul meu atunci când eram în fața camerei era, întotdeauna, să pot să-i ajut cumva pe cei care mă urmăreau. Înainte de fiecare jurnal mă întrebam: ”De ce sunt eu aici, cu ce-i ajută pe oameni această știre?”. Este greu să găsești ce e de folos publicului și să nu scoți în evidență răul. Oamenii devin dependenți de știrile rele, de ce li se servește. Și când eram în televiziune mi se spunea că știrile bune nu vând, însă nu cred asta. Cred că trebuie să existe un echilibru în toate. Și să fim conștienți de faptul că, noi, jurnaliștii, avem puterea de a construi o lume. Și, poate, ar trebui ca fiecare dintre noi să ne trezim dimineața cu întrebarea: ”Eu ce lume vreau sa construiesc azi ?”. Mai mă uit la ”România, te iubesc!”, e un mod acolo de a diseca lucrurile rele, care, da, există în România. Însă e investigația care te ajută însă să înțelegi cum funcționează lucrurile și dacă se pot schimba. Și rămâi cu altă energie, mai speri că există în România presa de calitate, care duce lucrurile până la sfârșit, care face ceva în beneficiul publicului si care generează o reacție din partea autorităților. Ca în cazul celor de la ”Recorder”, pe care-i urmăresc și îi admir pentru curajul și profesionalismul lor. În acest jurnalism cred”.
Întrebată de reporterii Ego.ro cine și ce anume ar mai convinge-o să revină pe micul ecran, la pupitrul știrilor, după pauza de peste 20 de ani, Mona Nicolici a dat un răspuns nici sigur, nici categoric. Merge mai degrabă pe principiul că în viață nu e bine să spui ”niciodată”:
”Am învățat că e mai bine să las uși deschise. N-aș putea să spun ce anume emisiune mi s-ar potrivi, mi-ar plăcea să aibă legătură cu sustenabilitatea, care este domeniul in care lucrez de mulți ani si pe care mă străduiesc să-l promovez și la radio Europa Fm, unde de doi ani realizez o emisiune pe un subiect despre care se spunea că nu prezintă interes pentru oameni. Dar, iată că publicul emisiunii ”Misiunea Verde” crește, de la an la an și am devenit „piesa de rezistență”. Aș prefera să pot arăta în România exemple de oameni responsabili, care fac proiecte pe termen lung, care sunt inovativi, care prețuiesc natura. În alte țări există o cultură foarte puternica pentru sustenabilitatea de mediu, pentru natură si pentru inovație. Sunt țările cu nivel de trai ridicat, în care educația a făcut diferența. Într-o țară educată există un trai mai bun, posibilități diferite de a trăi mai bine, într-un aer curat, unde creezi lucruri, nu distrugi. În România, încă refuzăm să fim responsabili, uneori din lipsă de înțelegere, alteori din nepăsare. Nici nu mai luăm atitudine. Suntem într-o pauză de reacție, nu reacționăm în niciun fel la modul în care autoritățile îsi fac treaba, de pildă. Singura grijă e doar pentru ziua de mâine. La „iarna cumplită” care va veni. Pentru că asta auzim din presă. Situația e dificilă, da, dar în loc să ne concentrăm pe soluții, asistăm pasivi la cum se construiește o adevărată psihoză. Si nu vreau să particip la ea”.
Mona Nicolici e de părere că oricare dintre foștii mari prezentatori de știri, care i-au fost colegi la ”Observator”, ar putea și astăzi să revină cu succes pe micul ecran:
”Sunt peste 20 de ani de la plecarea mea din Antenă, care a avut legătură și cu nașterea fiicei mele, Maria. Apoi am fost o vreme la B1 TV. Oricare dintre noi, prezentatorii vechi de știri, am putea reveni pe micul ecran. Cu totii am câștigat mai multă experiență profesională, dar și de viață. Eu am trecut prin toate zonele, nu am ratat nimic, de la televiziune, o meserie liberală, la o instituție guvernamentală, am avut si experiența unei campanii electorale, am lucrat mult timp și într-o corporație, am colaborat cu ONG-uri, acum sunt antreprenor. E foarte interesant să poți privi viața din toate perspectivele. Înțelegi altfel lumea”.
Mona a păstrat legătura cu mai toți colegii cu care a făcut istorie în televiziune, după anii 90. Foarte puțini dintre ei mai sunt însă pe micul ecran:
”Fiecare ne-am dus pe alte direcții, dar, într-un fel sau altul, ne-am intersectat. Pe Radu Herjeu l-am revăzut la premiera piesei pe care a scris-o și în care a jucat Vlad, fiul meu. Dar și social media ne ține conectați. Am mai avut câteva întâlniri cu foștii colegi din Antena 1. Mai vorbim, unii dintre noi au mers mai departe pe calea celebrității de televiziune, alții au mers pe alt gen de celebritate, de pildă, Radu Herjeu scrie. Eu am construit timp de 14 ani ”Țara lui Andrei”, în Petrom, mi-am dorit să construiesc proiecte care să facă bine celor din jur. De câte ori vorbim este o bucurie. Sunt ferm convinsă că oricare dintre cei care au plecat din televiziune s-ar putea reîntoarce cu succes. Acum sunt la radio. De doi ani și jumătate. Și îmi place ce fac. Probabil că, dacă o să doresc să revin în televiziune, o să se și întâmple. Mi-a lipsit adrenalina. Au fost ani de zile în care mă culcam cu gândul la jurnal și mă visam că sunt acolo. Dar, dacă mă uit în urmă, pot spune că am avut dreptate să fac schimbarea, la timpul potrivit”.
Mona Nicolici a trăit recent, alături de fiul ei, Vlad Nicolici, un talentat solist de muzică rock, emoțiile concursului ”Vocea României” (PRO TV). A fost prezentă în culise, i-a ținut pumnii, i-a purtat noroc și a fost prima care l-a îmbrățișat, după ce Vlad a întors scaunele juraților Denis Roabeș și Irina Rimes:
”Vlad este un artist complet, cântă, dansează, își dorește să facă music-hall. Sper că și în România se va dezvolta acest gen de spectacol, mai mult decât până acum. Universitatea de Artă Teatrală încă nu are o secție de music-hall, dar există o tânără generație de actori, foarte buni pe zona asta. Românii au nevoie de music-hall pentru că este o formă de artă care îți dă energie bună. Ambii mei copii, Vlad și Maria, au ales calea artei si sunt mândră că au avut curajul să facă ce doresc. Și eu am cântat de mică, mi-am dorit sa devin actriță, dar n-am avut sprijinul necesar să merg pe acest drum. Ei au ales această cale, care e dificilă, mai ales în România. Vlad este actor și muzician, iar Maria a ales să devină regizor, este studentă anul III la UNATC. Mă gandesc că e o combinație bună între frați. Ar putea, chiar, să lucreze împreună, la un moment dat. Ar fi putut pleca sa studieze în străinătate, dar nu au vrut. Au spus că aici au treabă de făcut, deși, în timp, au fost momente în care au regretat că n-au plecat. Muncesc enorm. Nu-mi amintesc când au avut vacanță în ultimii ani. Tot timpul la castinguri, repetiții, examene, studiu. Maria se implică și în diverse proiecte în afara școlii. Amândoi fac voluntariat, au preluat spiritul „Țării lui Andrei” de a încerca să schimbe în bine lumea. Da, a existat presiunea numelui meu, însă s-au luptat să-și câștige singuri reputația. Nu e meritul meu că Vlad e actor sau că a ajuns la ”Vocea României” . E munca lui, de dimineață până dimineață, uneori, un efort pe care lumea nu îl cunoaște”.
Mona Nicolici are cea mai frumoasă culoare a ochilor din show-biz, fiind complimentată adesea. Uneori, par verzi, alteori, albaștri, ca un cer senin:
”Tata avea ochii albaștri, mama avea ochii verzi, eu am ieșit, probabil, cu o combinație interesantă. Mama era o femeie extrem de frumoasă, de cochetă, și mereu îmi spunea: ”Să nu ieși din casă fără să fii aranjată!”. Iar când mergeam mai aplecată, în adolescență, mă urmărea și-mi bătea în geam ca să îndrept spatele. ”Să mergi dreaptă, întotdeauna. Să nu-ți fie rușine!”. Am învățat de la mama demnitatea de a fi femeie. Și, ca frumusețea, și bucuria unui om se vede în ochii lui. Nu știu dacă ochii mei sunt atât de deosebiți, deși mi s-a spus adesea, dar niște ochi albaștri triști nu sunt atât de frumoși precum niște ochi căprui, dar veseli. Si nici invers”.
Mona Nicolici este căsătorita de câțiva ani cu Chef Cezar Munteanu. Ea ne-a povestit cum au evoluat lucrurile, de la o colaborare profesională, la prietenie, și mai apoi la dragoste:
”Eu și Cezar ne-am întâlnit în urmă cu mulți ani în proiectele legate de educație profesională, eram amândoi implicați în zona aceasta. Cezar făcea proiecte prin care îi ajuta pe elevii din școlile profesionale să-și construiască o meserie. Nu ne-am îndrăgostit la prima vedere, eram parteneri, apoi am devenit prieteni. Între timp, eu am divorțat, apoi ne-am reîntâlnit. M-a cucerit cu un soi de atenție și de protecție specială, dar și cu bucuria cu care trăiește uneori viața. Întâlnirea noastră, dintre un Leu și un Capricorn, aduce și scântei, dar și multă creativitate și bucurie”.
Cei doi soți și-au deschis și un cochet local, de tip boutique, unde, într-o atmosferă de poveste, se desfășoară cine private:
”Chef Atelier este proiectul nostru comun. Facem echipă si aici. Deschidem doar două zile pe săptămână. În rest, avem, fiecare, și alte proiecte. Aici oferim experiențe. Ești ca într-o suită de senzații culinare absolut deosebite, asociate cu vinuri pe măsură, dar și cu poveștile noastre și atmosfera locului amenajat, cu dragoste, tot de noi. E un loc mic, în care Cezar si-a dorit să gătească în felul lui, special, pentru oameni care apreciază experiența gastronomică și unde amprenta noastră de cuplu lasă amintiri puternice si îi face pe oaspeți să se reîntoarcă”, ne-a mai declarat Mona Nicolici, în exclusivitate pentru Ego.ro.