Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Ce nu este bine să faci
În această zi oamenii își amintesc de patimile suferite de Mântuitor. Credincioșii se pregătesc de Slujba de Înviere
Cum trăiești tu zi de zi ca să te regăsești? Călătorești, decorezi, redecorezi, petreci timp în casa și în grădina ta, te informezi, citești, gătești! Îți cunoaștem pasiunile și necesitățile, din acest motiv venim în sprijinul tău cu articole actuale, cu informații complete și cu sfaturi pentru a economisi timp și energie.
Principalele domenii de interes din care îți vom aduce sfaturi utile și tutoriale:
Travel – locații, obiceiuri, tradiții, comunități
Home&deco / Casa și grădina – spațiul tău
Psihologie și știință
Carieră – educație și formare
Ce mai citim – prezentare cărți
Rețete
În această zi oamenii își amintesc de patimile suferite de Mântuitor. Credincioșii se pregătesc de Slujba de Înviere
Anul acesta, Paștele se sărbătorește pe 16 aprilie. Una dintre cele mai importante tradiții este aceea de sacrificare a mielului
Rolul Acatistului Învierii Domnului este acela de a cere iertare, miluire și de a mulțumi pentru toate cele primite în viață
Drob fraged de pui
În cazul în care sunteți nevoiți să faceți cumpărătuurile pe ultima sută de metri, iată mai jos ce magazine stau la dispoziția clienților în prag de sărbătoare.
Rețeta detaliată de Pască tradițională cu brânză dulce și aluat de cozonac
Trucuri utile de grădinărit.
Sunt câteva reguli esențiale atunci când pregătiți ingredientele pentru rețeta voastră. Iată cum se face maiaua pentru cozonac.
Păstrarea unei case curate este întotdeauna un semn că există energie pozitivă în acel loc și, prin urmare, este un spațiu ce poate atrage abundența. Feng Shui sugerează că ordinea […]
Ce este interzis să faci în Vinerea Mare?