În 2011, mai precis pe 5 iunie, Andreea Ibacka, pe atunci Pătrășcu, își unea destinul cu cel a lui Cabral într-un cadru ca-n povești. Povestea de dragoste dintre ei a început undeva în anul 2007, însă tânăra s-a lăsat destul de mult timp curtată. De aceea, în momentul în care a acceptat să devină doamna Ibacka, a vrut să fie totul extrem de bine pus la punct. După 12 ani de la eveniment, Andreea Ibacka a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro ce a făcut cu rochia de miresă, rochie la care a visat încă de când era mică.
Pe Andreea Ibacka am întâlnit-o la un eveniment în care se prezentau trend-urile în materie de nunți pentru 2023, îmbrăcată cu o rochie de mireasă diafană. Soția lui Cabral ne-a mărturisit că a făcut-o pentru emisiunea pe care o prezintă pe Happy Chanel, însă în același timp și-a dat seama că îi este și oarecum dor de una dintre cele mai importante zile din viața ei.
„Eu sunt Crăiasa Zăpezii acum, nu sunt mireasă. Dar să știi că în ziua nunții simt că nu m-am bucurat suficient pentru că am fost cumva agitată cu toate cele, cu organizarea, cu invitații și așa mai departe. Dar, ce să vezi, nu o să mai trăiesc niciodată ziua aceea. Însă după aceea am avut două botezuri superbe și cumva simt că am mai recuperat”, ne-a declarat amuzată Andreea Ibacka, completând că nu a avut nici cel mai mic dubiu atunci când și-a ales rochia de mireasă, știind de ani buni ce fel de model vrea să poarte.
„Eu am avut o direcție foarte clară, am vrut să fiu sirenă. Ariel practic, a fost modelul meu. A fost așa o rochie pe corp și evazată doar în partea de jos. Nu era cea mai comodă rochie pentru purtat o zi întreagă, dar am arătat așa cum mi-am propus, iar asta era cel mai important la respectivă. M-am mai luminat și eu între timp, acum am aflat că se poartă mai multe rochii în ziua respectivă, dar eu nu am venit cu fițele astea. Atunci eram micuță și nu i-am cerut soțului buget de cununia civilă, de ședința foto, pentru petrecere, pentru după petrecere, și așa mai departe, m-am conformat o zi întreagă în sirenă”.
Acum, la 12 ani de la fericitul eveniment, Andreea se uită cu nostagie la pozele de nuntă căci rochia pe care a purtat-o atunci nu o mai are de mult. Deși ar fi vrut, ca multe alte mirese, să păstreze ca amintire rochia în care a pășit în fața altarului, partenerul de viață i-a sugerat că nu este un lucru tocmai potrivit.
„Dar este o rochie pe care nu o voi uita niciodată. Nu o mai am. Nu știu dacă este sau nu adevărat, legenda spune că nu e bine s-o ții în casă. Pentru cei care încă țin toate superstițiile. Eu am un soț pe vechi, pe rit vechi și el, iar el ține cont de toate astea. Eu nu duc gunoiul după ce s-a întunecat, nu țin rochia de mireasă în casă, din astea”, a mai povestit amuzată prezentatoarea TV.
Pe de altă parte, nici nu a putut veni cu un argument solid și anume că vrea să păstreze rochia pentru viitoarea fiică, asta pentru că din punct de vedere genetic, erau șanse aproape imposibile ca vreo fiică să poată repurta rochia de mireasă.
„Am vrut la un moment dat să o păstrez pentru Namiko, mă rog, pentru fiica noastră, pentru că a venit ceva ani mai târziu, dar m-am gândit că sunt toate șansele ca ea să nu meargă pe aceeași siluetă-talie, dacă mă înțelegi, tatăl ei având doi metri înălțime și o păstram practic degeaba. Așa că am dat-o. S-a bucurat de ea o altă mireasă”, a mai concluzionat Andreea pentru EGO.ro.
Video: Daniel Bălan