Ramona Olaru, despre momentele în care se ceartă cu iubitul ei, Cătălin Cazacu. Ce o supără pe vedeta Antena 1: „Mi se urcă la cap” VIDEO EXCLUSIV

Ramona ține foarte mult la punctualitate
Ramona Olaru, despre momentele în care se ceartă cu iubitul ei, Cătălin Cazacu. Ce o supără pe vedeta Antena 1: „Mi se urcă la cap” VIDEO EXCLUSIV

Ramona Olaru este una dintre cele mai frumoase vedete din România, fiind înzestrată cu trăsături de păpușă și cu o siluetă perfectă. Blondina dă dovadă și de simțul umorului, având de fiecare dată glumele la ea. De asemenea, trăiește și o frumoasă poveste de dragoste cu Cătălin Cazacu. Totuși, asistenta de la ”Neatza cu Răzvan și Dani” ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că, la fel ca în orice relație normală, ea și Cătălin mai au parte și de certuri.

Ramona Olaru: „Eu am o problemă, o chestie cu exactitatea lucrurilor”

Chiar dacă are o siluetă perfectă, Ramona Olaru, aflată la evenimentul de deschidere a noului magazin Victoria’s Secret din Afi Cotroceni, ne-a spus că nu are secrete. Vedeta nu ține diete și nu se ferește de anumite alimente. Chiar dacă nu face sport, ea consideră că se menține pentru că mănâncă puțin la fiecare masă:

„Nu am secrete. Asta e problema cea mai mare, că nu am secrete. Am spus mereu că nu țin diete, eu nu țin cont de ce mănânc, nu fac sport. Ar cam trebui să fac, că mă simt cam obosită. Cred că secretul e că mănânc orice, dar mănânc puțin”.

Nu merge la sală alături de logodnicul ei

Cătălin Cazacu nu se dă în lături atunci când vine vorba despre adrenalină și sport, astfel că încearcă să o convingă pe Ramona Olaru să meargă alături de el la sală. Totuși, blondina, fiind obosită după filmările și proiectele pe care le are, preferă să nu îl însoțească:

„Ba da, (n.r. Cătălin Cazacu încearcă să o convingă să facă sport) în fiecare săptămână. Și în fiecare săptămână îi zic: „Da, de luni vin cu tine la sală!”. Și luni mă sună și zice: „Hai, ce facem, mergem la sală?”. „Nu, am treabă, am ceva de filmat!”. Și uite așa nu ajung niciodată.” Nu mă duc pe furiș (n.r. acasă), eu chiar mai am chestii de făcut, o ședință foto, o filmare. Poate nu durează chiar așa de mult, o jumătate de oră, o oră, dar eu îi spun ori că durează mai mult, ori că sunt foarte obosită după ce am filmat încă ceva și trebuie să mă duc să mai dorm o oră, două. Și mă lasă, știe că sunt obosită, mă trezesc la 5 jumătate”.

Ramona Olaru
Ramona Olaru

Ce motive duc la ceartă

La fel ca orice cuplu normal, Ramona Olaru și Cătălin Cazacu mai au parte și de certuri, însă motivele sunt unele mai degrabă casnice. De asemenea, vedeta de la Antena 1 ține la punctualitate, astfel că se supără atunci când partenerul ei întârzie:

„Ba da, ne certăm și ne certăm foarte rău. Ne-am certat și ieri, nu am vorbit până astăzi la prânz. M-a supărat pe mine cu ceva. Mă rog, chestii banale, nu te gândi că avem chestii serioase, de fete, de…chestii banale, nu știu, că nu a pus un lucru nu știu unde sau că a lăsat nu știu ce chestie pe nu știu ce masă. Chestii banale, nu te gândi. Casnice, da. Eu am o problemă, o chestie cu exactitatea lucrurilor. Adică dacă îmi spui că vii în 5 minute, vii în 5 minute, nu vii în 6, nu vii în 7. Mi se urcă la cap dacă nu ai venit în ălea 5 minute și de acolo pornește o ceartă: „Ți-am zis să vii în 5 minute!”. Așa sunt”.

Ramona Olaru, despre momentele în care se ceartă cu iubitul ei
Ramona Olaru, despre momentele în care se ceartă cu iubitul ei

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *