Aproape fiecare femeie este preocupată, mai mult sau mai puțin, de imaginea ei. Și, din păcate, presiunea socială si așa-zisele standarde de frumusețe promovate de presă fac ca multe doamne și domnișoare să fie nemultumite de aspectul lor fizic. Din fericire, însă, unele se pot rezolva. Cum? Simplu! Iată 4 tunsori care ascund defectele feței!
Nasul, spre exemplu, este o parte a corpului de care foarte multe femei se simt stânjenite. Fie pentru că este mare, foarte lung și subțire, lat la bază sau pentru că are o punte proeminentă, cert este că multe doamne și domnișoare nu se simt confortabil cu el.
Însă, vestea bună este că există câteva soluții pentru a-l face să arate mai frumos. Și nu, nu ne referim la operații. Cheia, de fapt, este să găsești o tunsoare care să concentreze atenția asupra celor mai bune trăsături ale tale și să le mascheze pe cele pe care le consideri ”rele”.
Dar cum să reușești acest lucru? Ei bine, noi îți vom prezenta câteva exemple de tunsori pentru a spune adio definitiv complexelor. Ia aminte, pentru că o să-ți placă la nebunie!
Potrivit specialiștilor din domeniu, franjurile sunt ideale pentru a ascunde acele zone ale feței care nu sunt chiar pe placul tău. Cu toate acestea, există stiluri care merg mai bine fără franjuri, precum cel despre care îți vom povesti acum.
Totul este să-ți lași părul să crească cât mai mult, dar dacă ești o fată scundă, lasă-l să crească, dar fără excese, pentru că, altfel, vei obține un efect optim al unei siluete mai scurte.
De asemenea, este vorba de a face câteva bucle sau valuri mai mult sau mai puțin definite, în funcție de gustul tău. Dacă părul tău este deja ondulat în mod standard, vei avea cea mai mare parte a muncii făcute. Nu uita: lăsă-ți franjurii pentru altă dată.
Și de la coafura precedentă trecem la aceasta. Onduleurile desprinse arată foarte bine pe părul de lungime medie, deoarece au exact volumul necesar.
Chiar mai bine dacă îți lași părul să cadă peste umăr, vei vedea ce efect frumos are. Apropo, fă-ți niște șuvițe, aranjează-le frumos și ai obținut întregul look. Nu ne crezi? Uită-te în galeria FOTO a acestui articol!
Dacă nasul tău este lung și subțire, iar părul tău este gros și des, optează pentru o coamă nu prea lungă, cu straturi spre vârfuri și fără franjuri.
Franjurii nu sunt recomandați nici în acest caz, deoarece părul în sine are volum și nu are nevoie de niciun truc magic. Însă, dacă îți plac cu adevărat franjurile, optează pentru un franj lateral sau deschis. Vei obține aspectul armonios pe care ți-l dorești.
Părul scurt nu este deloc indicat dacă vrei să ascunzi cu orice preț un nas mare. Dar dacă ai deja părul scurt? Va trebui să aștepți ca acesta să crească.
Dar, în timp ce aștepți, îi poți da volum la vârfuri, poți utiliza, de asemenea, o perucă sau poți folosi un accesoriu care să te avatanjeze și care să atragă atenția tuturor.
Citește și Tunsoarea anului 2024. Va face furori, toate vedetele vor să o poarte, e la mare căutare!