A venit toamna și odată cu ea, își fac simțită prezența cele mai importante tendințe de sezon. Dintr-o dată, pur și simplu parcă au un farmec aparte și puloverele tricotate sau cizmele nepurtate de câteva luni.
Moda de toamnă are un farmec aparte și deja și-a făcut debutul glorio. Indiferent cât de mult ne plac lunile mai calde, după săptămâni de căldură, gândul de a înlocui sandalele cu o pereche de cizme ar putea fi o schimbare binevenită. De la articole casual până la piese de îmbrăcăminte elegante, există ceva care să satisfacă toate gusturile. Iată principalele tendințe la prețuri accesibile care vor domina acest sezon.
Geaca de blugi este o opțiune ideală și acesibilă pe care trebuie să o ai la dispoziție pentru versatilitatea sa. Jacheta din denim este un item la modă, must have indiferent de sezon, dar mai ales în această perioadă a anului. Este perfectă pentru o ținută casual din timpul zilei. Arată foarte bine fie cu un tricou, cu un pulover scurt sau cu o cămașă.
O jachetă din denim nu se încadrează tocmai în categoria ținutelor sport. Dar oferă un anumit grad de confort, de aceea se asortază foarte bine cu sneakers dar și cu botine sau mocasini.
Corsetele care marchează talia se numără printre tendințele sezonului care pun accentul pe feminitate. În mulțimea de piese confortabile, în acest sezon, talia a revenit în atenție. Astfel că bustierele și corsetele seducătoare au cârștigat foarte multă popularitate. Se poartă corsetele asortate cu topuri și rochii dar și cu jeans. Așadar, un corset bine ales poate fi piesa de rezistență dintr-o ținută de toamnă.
Mai multe piese populare au avut o revenire puternică în acest an, iar una dintre cele mai nostalgice tendințe ale toamnei sunt pantalonii cargo. Culoarea kaki mereu recunoscută pentru versatilitate și confort, iar această nuanță se potrivește perfect cu o pereche de pantaloni cargo. Datorită croielii lejere dar și grație aspectului modern, acești pantaloni au devenit deja favoriții vedetelor. Dua Lipa a fost recent văzută purtând pantaloni cargo pe stradă dar și pe scenă, la concerte.
Se pune accentul tot mai mult pe confort și comoditate. Astfel că, tendințele propun o abordare modernă și minimală pentru îmbrăcămintea din această toamnă. De la bluze oversized, la hanorace sau pantaloni largi, majoritatea pieselor de sezon au în comun inspirația pentru ținute sport. De asemenea, outfiturile de zi asortate cu jachete lejere și adidași sunt la mare căutare. Totodată, acest trend este și unul foarte versatil și accesibil.
Se poartă din nou cizmele peste genunchi. De această dată sunt la modă cizmele cu toc, din piele. De la stilul clasic, până la modele în culori tari precum verde sau albastru, cizmele peste genunchi sunt un must-have în sezonul rece. Cu tocuri atemporale stiletto, pot fi piesa de rezistență din orice ținută clasică. Se potrivesc perfect cu skinny jeans, rochii maxi sau fuste mini de sezon.
sursă foto: instagram.com
Întâmpină sezonul următor purtând cele mai noi tendințe din modă. Se poartă stilul minimalist și modern, ușor de integrat în ținutele de zi cu zi.
Ținând cont de principalele tendințe ale sezonului, a luat naștere colecția capsulă de la Simple.
„Scopul meu a fost să creez o colecție urbană de zi cu zi, confortabilă, bazată în mare parte pe clasici, dar pentru o femeie care nu se închide doar în soluții standard. Am decis să pornesc de la articole clasice, dar să le „șterg puțin praful”, să le dau o formă modernă, folosind o schemă de culori coerentă și limitată. Formele universale și, într-un fel, atemporale au fost compuse astfel încât să reziste în garderobă mai mult de un sezon. Întregul ansamblu a fost completat de modele care ar trebui să stea la baza garderobei fiecărei femei”, spune Wojciech Bednarz, Head Designer al brandului Simple.
Colecția minimalistă poate fi găsită pe site-ul moldivo.ro, dar și în aplicație.
Cele mai recente colecții concepute pentru toamna și iarna 2022/23, sunt ca o capsulă esențială. Aceste colecții includ tot ceea ce fanii simplității sublime caută în modă. O paletă de culori discrete, completată de două culori izbitoare și croieli bazate pe elemente clasice modernizate. Aici se regăsesc în special costumele masculine, care sigur vor rămâne în garderoba feminină pentru mai mult timp decât un sezon.
Intrarea într-un nou sezon este o ocazie excelentă pentru a-ți analiza și pentru a-ți reîmprospăta garderoba. O garderobă formată din haine minimaliste este secretul de stil al femeilor moderne. Scopul acestor haine este de a compune o garderobă coerentă și complementară. Ar trebui să fie alcătuită dintr-un număr minim de haine, pantofi și accesorii care, atunci când sunt puse împreună în moduri diferite, creează întotdeauna un stil impecabil.
Colecțiile capsulă ale toamnei includ și croieli feminine clasice, într-un stil modern, caracterizat de materiale confortabile. Vorbim despre croieli și țesături care, în ciuda eleganței lor, nu limitează în niciun fel mișcarea. Cele mai multe piese sunt în culori discrete (negru, bej, fildeș, bleumarin clasic), care sunt întrerupte de accente în culori mai îndrăznețe (roșu și o nuanță puternică de albastru). O astfel de selecție de culori, combinată cu croieli atemporale, permite crearea unor seturi coerente și estetice, în care se evidențiază o formă simplă și curată.
Colecțiile toamnei includ și propuneri de îmbrăcăminte pentru exterior: paltoane tip teddy bear în bej și negru, paltoane oversize cu revere mari și centuri în roșu, negru și camel dar și paltoane matlasate de tip boxy în negru și mai multe geci de puf.
Fiecare dintre acestea au o formă mare, învăluitoare și sunt una dintre cele mai importante piese din garderoba de toamnă-iarnă a femeii moderne. La fel de esențiale pentru această capsulă vestimentară sunt jachetele, ale căror tăieturi au rădăcini masculine.
În completarea acestor piese vestimentare se află modelele tricotate: pulovere, rochii și fuste. Acestea variază de la cele croite până la cele largi, de tip boxy.