În diferite locuri din lume, accesul femeilor în anumite lăcașuri de cult continuă să fie restricționat, o regulă veche și complexă care, deși controversată, se bazează pe motive religioase și tradiționale adânc înrădăcinate. Aceste interdicții sunt uneori dificil de înțeles în contextul modern, generând dezbateri aprinse și opoziție din partea celor care consideră aceste restricții discriminatorii.
Totuși, ele sunt susținute de comunitățile religioase care doresc să păstreze puritatea ritualurilor și a vieții monahale. Printre locurile cele mai cunoscute unde femeile nu au voie să pășească se numără Muntele Athos din Grecia, Mănăstirea Frăsinei din România și muntele sacru Omine din Japonia.
În România, în comuna Muereasca din județul Vâlcea, se află Mănăstirea Frăsinei, singura mănăstire ortodoxă din țară în care femeilor le este interzis accesul. Tradiția acestei mănăstiri își are rădăcinile în jurul anului 1867, când Sfântul Ierarh Calinic a impus interdicția asupra femeilor pentru a proteja viața monahală. Calinic, episcop al Râmnicului Noului Severin, a decis să înființeze această regulă, inspirat de o perioadă petrecută pe Muntele Athos, Grecia, unde femeile nu au avut niciodată acces. Dorind să evite „scandaluri” și să păstreze liniștea vieții de călugăr, Calinic a gravat interdicția într-o piatră plasată la câțiva kilometri de mănăstire.
Textul gravat pe piatra interdicției include următorul mesaj solemn: „Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem…”. Această inscripție a devenit un simbol al dorinței monahilor de a păstra tradiția ortodoxă în spiritul strict al curăției.
Interdicția Mănăstirii Frăsinei poate fi privită ca un ecou al regulilor aplicate pe Muntele Athos, loc considerat sfânt în tradiția ortodoxă. Legământul lăsat de Calinic este încă respectat, iar femeile care ajung până la granița mănăstirii sunt întâmpinate de panouri care le explică interdicția și le roagă să respecte decizia sfântului părinte.
Muntele Athos din Grecia este probabil cel mai cunoscut loc din lume unde femeilor le este interzis accesul, o regulă numită „avaton”. Acest concept se traduce prin „neumblat” și desemnează limita fizică peste care nicio femeie nu poate trece. Tradiția își are originea într-o poveste legendară conform căreia Maica Domnului a ajuns aici într-o călătorie neprevăzută, când corabia sa s-a oprit pe țărmul Athosului. Se spune că toți idolii păgâni de pe munte s-au prăbușit în fața ei, iar Maica Domnului a binecuvântat locul, cerându-i Fiului ei să-i fie dăruit ca grădină proprie.
În acest fel, Athosul a devenit loc de retragere pentru călugări care, în dorința de a-și proteja viețile spirituale, au decis să păstreze acest munte „nepângărit” de prezența femeilor. Astfel, pe Muntele Athos se permite doar „prezența spirituală” a Maicii Domnului, singura femeie onorată aici prin tradiție religioasă.
Aceleași motivații spirituale și tradiționale au menținut și pe muntele Omine din Japonia o interdicție strictă asupra accesului femeilor. Pe acest munte sacru, unde budiștii practică meditația și ritualurile de purificare, bărbații vin în pelerinaj pentru a-și găsi liniștea sufletească departe de tentațiile lumești. Un panou avertizează vizitatorii încă de la intrare: „Accesul femeilor interzis. Regulile Sfântului Munte Ominesan interzic accesul femeilor dincolo de această poartă, potrivit tradițiilor religioase”.
Tot în Asia, în India, există locașuri de cult care aplică interdicții similare. La mormântul sacru Haji Ali Dargah din Mumbai, spre exemplu, femeile nu au voie să intre, iar în Kerala, templul hindus Sabarimala interzice accesul femeilor aflate în perioada fertilă, considerată „impură” din perspectiva tradițiilor hinduse. În fiecare an, milioane de bărbați din India vin să viziteze aceste temple sacre, uneori provocând nemulțumirea organizațiilor care consideră că interdicția asupra femeilor perpetuează o inegalitate de gen.
Cu toate că unele restricții sunt vechi de sute de ani, ele au stârnit și stârnesc în continuare controverse, mai ales în contextul mișcărilor feministe și al dezvoltării drepturilor omului. În anii 2000, Parlamentul European a intervenit încercând să influențeze decizia autorităților grecești și ale clerului din Muntele Athos pentru a permite accesul femeilor. Cu toate acestea, liderii religioși de aici au rămas fermi în hotărârea lor, iar interdicția rămâne până astăzi o regulă sfântă.
Reacțiile organizațiilor care militează pentru egalitatea de gen sunt variate, unele acuzând aceste restricții de încălcarea drepturilor fundamentale, în timp ce altele au încercat să ajungă la o înțelegere cu liderii religioși. Susținătorii acestor tradiții, însă, argumentează că ele sunt esențiale pentru menținerea disciplinei spirituale și pentru protejarea vieții monahale.
Pe de altă parte, cei care apără aceste tradiții invocă respectarea dreptului fiecărei comunități religioase de a-și stabili propriile reguli și de a proteja spațiile sfinte. Astfel, tradiția „avatonului” sau a altor reguli similare devine o manifestare a valorilor spirituale, iar menținerea acesteia este văzută ca o datorie sfântă.
Interdicțiile asupra femeilor de a accesa anumite locuri sacre rămân un subiect sensibil și controversat, aflat la intersecția între respectul pentru tradițiile religioase și presiunile moderne pentru egalitatea de gen. Fiecare comunitate își susține valorile și principiile, iar în multe cazuri, aceste reguli au devenit simboluri ale identității religioase care, în pofida vremurilor schimbătoare, se păstrează intacte.