Primăvara vine cu propuneri stilistice originale și îndrăznețe din partea designerilor, iar magazinele și-au adaptat deja oferta la trendurile actuale. În materie de încălțăminte, sunt unele piese pe care le vom vedea peste tot în următoarea perioadă. Iată 5 modele de sneakers pentru primăvara 2023, potrivite pentru toate gusturile și toate buzunarele, pe care le poți găsi în magazinele Deichmann.
Fiecare sezon vine cu noi tendințe și cu propuneri care mai de care mai originale din partea stiliștilor. Așa se face că magazinele, atât cele fizice cât și cele online, și-au adaptat oferta la trendurile actuale. Fashionistele abia așteaptă să schimbe cizmele și ghetele cu încălțări ușoare și comode de primăvară.
Citește și: Ce pantofi se poartă în primăvara 2023. Modele care vor face furori
Dacă îți dorești să adaugi la colecția de încălțăminte câteva modele comode și care sunt în trend, poți alege din oferta Deichmann. Colecția de primăvară care se regăsește atât în magazinele fizice, cât și online, cuprinde o mulțime de modele de sneakerși, pentru toate gusturile. Iată câteva sugestii spre care să îți îndrepți atenția!
Pentru zilele în care ai mult de mers pe jos sau când pur și simplu vrei să te simți comod, poți alege o pereche de sneakerși de alergare. Sunt cei mai comozi, datorită design-ului și tehnologiei de fabricație a tălpii. Poți alege un model într-o culoare neutră, ușor de asortat, sau un model colorat, care poate scoate din anonimat orice ținută.
Citește și: Ingredientul banal care te scapă rapid de mirosul urât al pantofilor. Ce trebuie de fapt să pui în ei
Dacă vrei o pereche de încălțăminte care să fie comodă, dar pe care să o poți integra și în combinații elegante, optează pentru pantofi sport cu leopard print. Dacă o pereche de sneakerși complet acoperiți cu un astfel de imprimeu este o alegere prea îndrăzneață pentru tine, optează pentru o pereche care are doar detalii, precum cea din fotografie. O pereche de sneakerși albi, cu un design simplu și elegant, și cu logo-ul sub formă de dungi cu imprimeu de leopard este alegerea cea mai inspirată. Cumpără acest model de aici!
O alegere extrem de îndrăzneață și cu care nu ai cum să treci neobservată o reprezintă tenișii a căror suprafață este acoperită cu paiete. Sunt potriviți pentru ocazii speciale, când nu vrei neapărat să porți tocuri, dar vrei să ai o pereche de încălțări elegante. În aceste situații, poți opta pentru sneakerși cu paiete, pe care să îi asortezi la o rochie sau la un outfit casual.
Încălțămintea din piele rămâne o alegere elegantă, dar și durabilă. Dacă vrei să investești într-o pereche de sneakerși pe care să o porți ani la rând, optează pentru un model din piele. Îngrijiți corespunzător, pantofii sport din piele naturală vor arăta ca noi an după an. În plus, dacă optezi pentru un model clasic, poți avea siguranța că nu se vor demoda niciodată și că îi poți purta indiferent de trenduri. Găsește acest model, pe deichmann.ro!
Indiferent câte modele de încălțări sport ai avea, adaugă în colecție și un model de culoare neagră. Sunt ușor de asortat, iar negrul nu se va demoda niciodată. Îi poți purta în numeroase combinații, atât la ținute sport, cât și la unele casual.
Chiar dacă mergi în magazin pentru a proba modelele care îți plac sau alegi să dai comandă online, Deichmann vine în sprijinul tău cu o aplicație care îți aduce beneficii la cumpărare. Descarcă pe telefonul mobil aplicația Deichmann Plus, pentru a fi la curent cu ofertele, dar și pentru a beneficia de o serie de avantaje precum reduceri, promoții și premii.
Retailerul de încălțăminte răsplătește fidelitatea clienților, iar punctele acumulate în aplicație se transformă în premii. După descărcarea aplicației, te poți înregistra foarte ușor, folosind contul de Google, Facebook, Apple sau e-mail. Tot ce mai ai de făcut apoi este să scanezi codurile QR, pentru a fi la curent tot timpul cu tendințele, dar și pentru a beneficia de reduceri și premii.