5 semne care arată că este decis să se căsătorească cu tine. Acestea sunt indicii clare

Acestea sunt indicii clare că vrea un viitor cu tine

Scris de: Daoud Andra

02 Nov. 2022

5 semne care arată că este decis să se căsătorească cu tine. Acestea sunt indicii clare

În fiecare relație, vine un moment în care femeile se întreabă dacă partenerul lor are intenții serioase și dacă se îndreaptă către căsătorie. Atunci când ești de mult timp împreună cu iubitul tău sau dacă simți că îți sună ceasul biologic și vrei să întemeiezi o familie, e important să știi dacă este decis să se căsătorească cu tine sau nu e încă pregătit să facă acest pas.

Indicii care îți arată că este decis să se căsătorească cu tine

Fiecare relație este unică și evoluează în mod diferit. Dacă unii oameni ajung să își dea seama că sunt făcuți unul pentru celălalt relativ repede, alții au nevoie de câțiva ani pentru a se convinge că pot întemeia o familie împreună. Femeile sunt cele care se gândesc cel mai adesea la căsătorie, iar dacă te afli într-o relație de lungă durată, este firesc să îți pui întrebări cu privire la intențiile partenerului.

Chiar dacă sunteți împreună de câțiva ani și nu ți-a dat încă inelul, sunt câteva semne care îți spun că își dorește un viitor cu tine. Poate că și pentru el lucrurile sunt serioase, dar încă nu este pregătit să facă pasul următor. În schimb, dacă face lucrurile de mai jos, te vede ca pe o posibilă soție.

Te invită să iei parte la evenimente familiale

Dacă i-au cunoscut deja părinții și te invită să îl însoțești la evenimente familiale, poate fi un semn că relația este serioasă. Fie că este vorba despre mese în familie de sărbători, aniversări, nunți sau altfel de evenimente, dacă vrea să fii alături de el, atunci are intenții serioase cu tine.

Citește și: De ce nu vrea Cristina Cioran să se căsătorească. “De multe ori m-a cerut”

Vrea să vă mutați împreună

A adus în discuție ideea de a locui împreună? Înseamnă că este pregătit să duceți relația la un nou nivel și să vă comportați ca o familie, chiar dacă nu sunteți încă soț și soție.

semne care arata ca este decis sa se casatoreasca cu tine
Semne care îți arată că vrea să aibă o familie cu tine

Te include în toate planurile lui

Atunci când planifică ieșiri în oraș, vizite, drumeții sau concedii, rezervă întotdeauna două locuri, pentru că nu concepe să nu mergi cu el. Asta spune multe despre cât de serioase sunt intențiile lui.

Planuri de viitor

Dacă a adus în discuție să vă cumpărați o locuință sau o mașină, te vede ca pe o parteneră pe termen lung și nu se teme să facă astfel de planuri.

Îți cere părerea atunci când ia o decizie

Atunci când are de luat o hotărâre importantă, te întreabă și pe tine? Asta înseamnă că este conștient de faptul că decizia poate avea consecințe asupra amândurora și nu vrea să te ia pe nepregătite. Este important că ține cont de părerea ta, indiferent că e vorba despre a cumpăra un lucru costisitor sau a-și schimba locul de muncă.

Dacă totuși face aceste lucruri de mult timp, dar întârzie să treacă la pasul următor, cel mai bine ar fi să aveți o discuție sinceră. Vorbiți deschis despre ce planuri și viziuni are fiecare dintre voi pentru viitor și spune-i ce așteptări ai tu. Dacă el nu este pregătit pentru căsătorie sau copii, iar tu îți dorești acest lucru, spune-i cât se poate de deschis și încercați să găsiți o soluție.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *