Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. O mare parte din populație nu-și poate începe ziua fără o ceașcă de cafea caldă și gustoasă. Gusturile nu se discută, dar noi îți vom prezenta câteva trucuri pentru a face o cafea cât mai bună.
Indiferent dacă iubești gustul cafelei sau ești pasionat de prepararea acesteia, este bine să iei în considerare următoarele sfaturi venite de la un barista, pentru a prepara cea mai bună cafea.
Utilizarea apei filtrare este un factor esențial pentru a pregăti o cafea cu un gust deosebit. Calitatea apei influențează semnificativ aroma și gustul băuturii.
În primul rând, apa filtrată elimină impuritățile și substanțele chimice nedorite care pot afecta calitatea cafelei. Aici vorbim despre clor, minerale și alte contaminanții care pot altera gustul.
Există o varietate largă de factori pe care trebuie să-i ai în vedere atunci când alegi boabele de cafea, precum originea lor, tipul de cafea, procesul de cultivare și de recoltare, dar și multe altele.
De asemenea, trebuie să acorzi atenție aspectului acestora. Boabele de calitate vor avea un aspect uniform, cu o culoare intensă și fără defecte evidente. Aroma va fi mult mai intensă în cazul boabelor de calitate.
Fiecare metodă de preparare a cafelei necesită o măcinare corespunzătoare. Dacă prepari un espresso, se recomandă o măcinare fină, astfel încât apa să extragă aromele și uleiurile esențiale într-un timp scurt.
Dacă folosești un filtru de cafea sau o metodă de infuzie, atunci măcinarea medie până la groasă este preferată pentru a permite o extracție mai lentă și mai completă.
Raportul corect între cantitatea de cafea și apă determină intensitatea băuturii tale. De regulă, se utilizează raportul de 1:15 sau 1:16, adică 1 gram de cafea pentru fiecare 15-16 grame de apă.
Pentru o cafea mai intensă se utilizează o cantitate mai mică de apă în raport cu cafeaua, precum 1:2 sau 1:3.
Dacă folosești metodă de infuzie potrivită, vei putea să extragi caracteristicile unice ale cafelei și vei obține o băutură deosebită și satisfăcătoare. Cele mai populare metode sunt aeropress, French press sau V60.