Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit în această dimineață, la vârsta de 95 de ani. A fost primul papă care a demisionat în ultimele șase secole. Pontiful s-a stins din viață la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunțat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.
Papa Francisc, cel care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le spusese credincioșilor să se roage pentru el la finalul audienței sale generale de miercuri. Suveranul Pontif a mers să îl viziteze pe Papa Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audiența generală.
„Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, se arată în comunicatul citat de Reuters.
Pe numele său real Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea a fost în fruntea Bisericii Catolice și suveran al Statului Cetății Vaticanului din 19 aprilie 2005 până la demisia sa, la 28 februarie 2013.
Papa Benedict al XVI-lea locuia la Vatican după ce a încetat să mai fie papă în anul 2013. Starea lui de sănătate se deteriorase în ultimii ani și devenise din ce în ce mai fragil. După papalitate și-a dedicat viața rugăciunii și meditației