Acesta este cel mai murdar loc din casă. Nu, nu este vorba de baie. Puține gospodine știu asta

Locul unde se află cei mai mulți microbi

Scris de: Daoud Andra

18 Apr. 2023

Acesta este cel mai murdar loc din casă. Nu, nu este vorba de baie. Puține gospodine știu asta

Atunci când vine vorba despre curățenie, multe gospodine insistă asupra suprafețelor din baie, crezând că acestea sunt responsabile pentru cei mai mulți microbi din casă. Locul cel mai murdar nu este însă vasul de toaletă, așa cum probabil mulți oameni tind să creadă. Cel mai murdar loc din casă nu are legătură cu baia, iar mulți oameni nu sunt conștienți de pericolul care se ascunde în altă parte a locuinței.

Care este cel mai murdar loc din casă

Zi de zi suntem înconjurați de bacterii, microbi și virusuri, inclusiv în casă. Dacă unele microorganisme nu prezintă niciun pericol pentru sănătate, ci doar contribuie la întărirea sistemului imunitar, altele ne pot îmbolnăvi cât se poate de serios. Microbii sunt peste tot, chiar dacă nu îi vedem: pe vasul de toaletă, pe robinet și chiuvetă, pe întrerupătoare, mânere, telecomandă, etc.

Citește și: Obiectele din casă mai murdare decât vasul de toaletă. Le atingi zilnic, dar au mii de bacterii pe ele

Cei mai mulți microbi din casă se află însă în bucătărie. Specialiștii în curățenie spun că acesta este locul cel mai propice pentru înmulțirea bacteriilor și virusurilor, din mai multe motive. În primul rând, pentru că alimentele pe care le folosim conțin, la rândul lor, unele bacterii. Iar resturile alimentare care rămân pe cuțite, pe tocătoare sau pe unele vase se pot transforma în sursă de boli digestive.

Apoi, umezeala din bucătărie creează un mediu propice pentru înmulțirea și răspândirea microorganismelor. Suportul în care pui vasele și tacâmurile la scurs, buretele de vase, laveta sau locurile în care este permanent apă, precum rezervorul espressorului, reprezintă locurile unde se află cei mai mulți microbi.

Citește și: De ce nu trebuie să lași niciodată vasele murdare în chiuvetă peste noapte. Mulți fac această greșeală

Amestecul puternic care elimină mirosul urât de la chiuveta din bucătărie
Chiuveta din bucătărie ar trebui să fie curățată săptămânal

Cum cureți eficient bucătăria

Pentru a minimiza riscul de îmbolnăvire, trebuie să menții casa cât mai curată. În ceea ce privește bucătăria, este posibil să fie nevoie să cureți mai des suprafețele și ustensilele, mai ales dacă gătești zilnic. Șterge blatul de bucătărie și masa în fiecare zi, cu soluții antimicrobiene. Chiuveta ar trebui să fie spălată cu simț de răspundere o dată pe săptămână, la fel și suportul unde pui vase la uscat.

Aragazul ar trebui să fie șters după fiecare utilizare sau atunci când se murdărește vizibil. Același lucru este valabil și pentru ustensilele de bucătărie, mai ales cele din lemn, plastic sau silicon. Acestea au suprafața poroasă, fiind un loc potrivit pentru a se aduna microbii. Toate ustensilele ar trebui să fie spălate temeinic după fiecare utilizare și igienizate prin fierbere sau spălare cu apă fiartă o dată pe săptămână.

Citește și: Produsul de 5 lei care îți face casa lună. Elimină imediat orice murdărie

Nu uita de mânere: locurile unde punem mâna de mai multe ori într-o zi sunt, de asemenea, murdare. Mânerul frigiderului, al cuptorului, cele de la dulapuri sau al congelatorului sunt surse de microbi. De asemenea, interiorul frigiderului, al cuptorului și al cuptorului cu microunde acumulează multe microorganisme dacă nu sunt curățate frecvent.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *