Ne apropiem cu pași repezi de cea mai importată sărbătoare a creștinătății, iar gospodinele sunt cu pregătirile în toi. Fără doar și poate, simbolul culinar al Paștelui sunt ouăle roșii, care nu pot lipsi de pe masa festivă. Însă atenție la ce ouă folosești, întrucât nu toate sunt recomandate pentru a fi vopsite, deoarece prin coaja lor subțire poate pătrunde foarte ușor vopseaua. Iată, așadar, care sunt cele mai bune ouă pentru vopsit.
În această perioadă, este forfotă mare în supermarketuri. Raioanele cu ouă și carne sunt luate cu asalt de cumpărători. Însă este important să știm ce cumpărăm, pentru a evita situațiile neplăcute.
În ceea ce privește ouăle, acestea sunt de mai multe categorii, clasificate în funcție de cum au fost crescute găinile:
Potrivit tradiției creștine, ouăle se vopsesc în Joia Mare. Așa că până atunci ai tot timpul să mergi la cumpărături și să alegi cele mai bune produse. Întrucât adesea vopseaua de ouă pătrunde în coaja lor și se poate impregna inclusiv în albuș, este important să alegem ouă de calitate.
De aceea, cele mai recomandate ouă pentru vopsit sunt cele din categoria 0 sau 1, pentru că au coaja mai groasă și împiedică eficient pătrunderea vopselei în ou.
Citește și: „De ce să nu cumperi ouă de Paște gata vopsite din magazine. Pericolul nebănuit”
Există mai multe tipuri de vopsea pentru ouă, iar alegerea poate fi influențată de anumiți factori. Totul depinde de ceea ce cauți mai exact. Dacă vrei culori intense și o vopsea ușor de aplicat, poți alge varianta gel. Cei care apreciază tradiționalul scufundat al ouălor în lichid colorat, pot alege vopsele lichide sau granulate, care se dizolvă în apa fierbinte. Ambele categorii sunt fără fierbere și presupun gătirea anterioară a ouălor.
Dacă însă ești în căutarea unei soluții naturale, apelează la vopseaua praf cu ingrediente naturale, pe care o regăsești și în magazine. Sau poți foarte bine să încerci cojile de ceapă, varza, sfecla roșie și alte produse similare. Aceste produse vor oferi însă o culoare mai pastelată ouălor, iar timpul de pregătire va fi ceva mai lung.
Este bine însă să știi că în acest caz culorile se prind mai bine dacă fierbi ouăle direct în lichidul colorat. De asemenea, variantele de vopsea de ouă bio necesită o perioadă mai mare de păstrare în apa cu pigmenți, de minim 3-4 ore sau chiar peste noapte, potrivit site-ului culinar bucatariaioanei.ro.
Citește și: „Testul care îți arată dacă ouăle cumpărate sunt proaspete. Modul simplu care te ajută să îți dai seama”