Alexandra Dinu a participat la Balul Luminii, un eveniment excusivist organizat de designerul Giorgio Armani. Evenimentul care a reunit cele mai cunoscute celebrități a marcat deschiderea Festivalului de Film de la Veneția. Actrița a avut o apariție de zile mari.
Alexandra Dinu a purtat o rochie vintage, creație Giorgio Armani, cu make-up și hair semnate Armani Beauty. Actrița a strălucit la recepția găzduită de Casino di Venetia, la care au participat alți actori actorii.
Printre invitații celebrii s-au numărat Rege Jean Page (Bridgerton), Ed Westwick (Gossip Girl), Nicholas Hoult (X Men) , Sydney Sweeney (Euphoria), dar și Juliane Moore (Președintele Juriului din acest an), fotomodelul Irina Shayk și cântăreața Peggy Gou.
Balul a fost reluat în acest an, după ce a fost amânat din cauza pandemiei. În cadrul evenimentului Alexandra Dinu a avut mai multe apariții superbe pe covorul roșu. A fost prezentă la premiera filmului “L’Immensita” cu Penelope Cruz și la premiera peliculei “Blonde”, la invitația lui Adrien Brody. În acest film inspirat din viața lui Marylin Monroe, Brody joacă rolul lui Arthur Miller, rolul lui Marylin Monroe revenind actriței Anna de Armas. Pe covorul roșu la premiera de la Veneția a peliculei a fost prezent și Brad Pitt, acesta numărându-se printre producătorii filmului.
“Mi-a facut plăcere sa-l revăd pe Adrien Brody in acest film mult asteptat. Am felicitat-o și pe Anna de Armas, care face un rol extraordinar. Joacă atât de convingător încât sunt multe scene în care ai impresia că Marylin a prins viață. Pelicula surprinde viața lui Marylin din spatele imaginii de persoană publică, care se remarcă prin multă fragilitate, nesiguranță dar și multă durere”, declară Alexandra Dinu.
Alexandra Dinu și Adrien Brody au jucat împreună în filmul “Bullet Head” în anul 2017, între cei doi existând o stimă reciprocă. Actorul a fost prezent în Decembrie 2017 la premiera din România a filmului “Bullet Head”, fiind pentru prima dată când un star de la Hollywood participă la premiera propriului film în țara noastră.
Sunt aici să o susțin pe Alexandra cu prilejul primului ei film american. Ne-am simțit foarte bine lucrând la el. Alexandra este minunată. Este o actriță foarte bună. Mai presus de toate este un om bun, cu un caracter special. Am venit în România datorită prieteniei mele cu Alexandra și mă bucur că am putut să vă ofer o premieră de Hollywood”, a declarat atunci Adrien Brody.
Actrița Alexandra Dinu a avut mai multe apariții în filmele de la Hollywood din ultimii ani. Aceasta a jucat alături de Nicholas Cage în thrillerul “211” și a avut rol principal în pelicula “Final Score”, alături de Dave Bautista și Pierce Brosnan.
Alexandra Dinu a mers la evenimentele de la Veneția însoțită de regizoarea Cristina Jacob. Cele două vor lucra împreună la un nou proiect cinematografic.