O actriță celebră din serialele turcești este de negăsit după cutremurul devastator care a avut loc în Turcia. Vedeta are foarte mulți fani și în România datorită rolului din serialul Infidelul.
Cansu Dere, actrița cu o carieră de peste 20 de ani în lumea filmului, este de negăsit după cutremurul care a avut loc în urmă cu câteva zile în Turcia. În urma acestuia au murit mii de oameni. Cansu este cunoscută și în România, mai ales după rolul său din serialul turcesc Infidelul, difuzat la Kanal D, unde era Asya.
Presa internațională transmită că actrița Cansu Dere este dispărută. De asemenea, cunoscuta brunetă este inactivă pe paginile ei de pe rețelele de socializare, fapt ce îi îngrijorează pe fanii săi. Ultima postare publicată de ea a fost pe data de 5 ianuarie, cu mai bine de o lună înainte de cutremurele din Turcia.
Momentan, familia sau apropiații lui Cansu Dere nu au confirmat public dacă actrița este sau nu dispărută în urma dezastrelor care au avut loc în Turcia.
Cansu Dere s-a confruntat cu probleme de sănătate recent, după ce a suferit o toxiinfecție alimentară. Din această cauză nu a putut fi prezentă la un festival de film, acolo unde urma să fie premiată. După ce și-a revenit din această stare, casa sa din Istanbul a fost afectată de un incendiu. Din fericire, ea nu a pățit nimic, însă pagubele materiale au fost uriașe.
Pe rețelele de socializare fanii actriței încearcă să afle ce se petrece cu ea. Chiar dacă ea nu mai este activă pe paginile sale, primește des comentarii în care oamenii o întreabă dacă este bine.
„Te rugăm să ne spui dacă ești bine / Fanii tăi sunt îngrijorați. Am pierdut deja numărul de câte ori intru pe Instagram-ul tău pentru a vedea o poveste/ Te rog sa ne spui ca ești bine, te iubim foarte mult/ Am aflat că a fost un cutremur puternic în Turcia și au apărut vești, fanii tăi mexicani sunt îngrijorați/ Se mai poate și să nu răspundă pentru că nu există Internet, este cel mai logic lucru de făcut”, sunt câteva dintre mesajele pe care actrița le-a primit pe rețelele de socializare.
Cu toții așteaptă cu sufletul la gură un mesaj din partea actriței pe care o îndrăgesc atât de mult.