Actrița Irina Antonie este una dintre frumusețile noului val de actori de la noi din țară. Căsătorită cu Cosmin Hodor, fostul manager al Simonei Halep, una dintre cele mai serioase figuri din lumea sportului românesc, actrița îi dă, uneori, motive serioase să transpire. Nu de altceva, dar, în actorie, uneori apare în ipostaze fierbinți, mai trebuie să își sărute colegul de scenă sau de platou… Cu toate acestea, dezvăluie Irina Antonie, în exclusivitate pentru EGO, relația lor merge ca unsă, iar fetița pe care o au împreună le luminează viața. Și, recunoaște frumoasa actriță, uneori trebuie să facă sacrificii serioase în ceea ce privește cariera, dar fetița ei, Ava, ajunsă la trei ani și jumătate, o face să uite imediat de regretele profesionale.
Eu ar trebui să fiu cea care se căsătorește cu personajul principal. Doar că mama, Carmen Tănase, mama Cătălinei Grama, o să îmi fure și iubitul… O să vedeți finalul, va fi o nebunie măcar pentru cum voi reacționa eu. Sunt un personaj care, să zicem, exagerează… Merge în expreme. Iar în piesă îmi iau iubitul în toate felurile, cu frumosul, iar apoi vine un măcel.
Nu, nu seamănă cu Irina de acasă, dar am energia să mă duc mult, dar nu fac așa, dar pot să o fac (râde, n. red.).
Mmmm, ne înțelegem bine, suntem aceeași zodie. Și să știi, că asta îi spuneam și Cătălinei, e cu 10 pași înainte, cu orice. Îi și sunt recunoscătoare, am un soț foarte bun. Știe ce îmi doresc, ce îmi place, ce mănânc, unde mănânc, dacă am nevoie de ceva, a venit și a rezolvat. Și nu apuc să mă enervez pentru că… știe. Și știe și când a greșit. Și nu mai spune nimic pentru că știe… Știe că de fapt îmi doresc să joc mai mult la teatru, și că avem un copil mic și el lucrează foarte mult… Și, uite, fix acum m-a sunat cineva pentru un proiect foarte tare, în care trebuie să plec două săptămnâni și… nici măcar nu o să îi mai spun pentru că știu că nu am cum să mă duc. Dar e ok…
Nu am… Acum cred că este un moment în care trebuie să fiu cu fetița și sunt oportunități… Nu s-a întâmplat nimic, e ok…
Să fiu lângă ea. Și ne iubim foarte mult, este… Vorbeam cu soțul meu despre ce ar fi fost dacă am fi făcut copilul mai repede. Dar poate nu venea ea, nu știu, dar așa s-a întâmplat, dar este ceva absolut fantastic. Își dorește să fiu cu ea, și ne iubim, e foarte… artistă.
Sincer, mi-aș dori să fie mai serioasă. Pentru că vremurile în care trăim nu sunt neapărat favorabile (pentru un artist, n. red.). Nu sunt favorabile, de fapt, pentru nimeni, din păcate. Dar eu îi spun că dacă va face ceva ce o să îi placă, atunci nu va simți că e greu. Trebuie să facă ceva ce o face fericită, orice va alege ea să facă. Și, cumva are șansa, fiind soțul meu în domeniul tenisului, să cunoască niște oameni care au făcut performanță.
Ne îmbrățișăm, dansăm împreună în fiecare seară, ne ascundem. Îmi zice că ea e copilul pierdut în pădure, tati este salvatorul, eu sunt monstrul… De-astea… Și dansează foarte mult, îi place muzica, are ureche muzicală, pictează. Face și gimnastică de la doi ani.
Păi am făcut în Săriți de pe fix, am făcut și Scara B, primul sezon, și cred că o să filmăm și sezonul doi. Aș fi avut acest proect care era la același post de televiziune, dar, probabil, voi spune că le mulțumesc, dar nu se poate… Mai ales că se filmează și în altă țară, e mai complicat.
Sunt doar două săptămâni, oricum nu plecam niciodată la show-urile alea (gen Survivor, n. red) pentru că nu am cum. Nu, nu există. Mi se pare că cel mai important lucrur este că, seara, când poi capul pe pernă și ești mulțumit cu ce ai făcut, ajunge. Nu am nevoie să plec patru luni, pentru nimic în lume, și să pierd acel timp… Niciodată! Ok, mă cheamă Tarantino, o iau cu mine.
Chiar am luat o casă la Râșnov și abia aștept să mergem acolo, tot timpul, fie vară, fie iarnă, în weekend-uri și să stăm împreună. Mi se pare cel mai frumos lucru. Să crească un copiul lângă părinți, să fim pe bicicletă, să fim pe munte, să i se pară firesc lucrurile astea, nu tabletele, televizoarele, bani… Nu știi ce o să fie peste 20 de ani și cred că așa trebuie să crească toți copiii. Nu vreau să fiu vedetă pentru nimeni, vreau să mă bucur că am făcut proiecte în care am crezut și în care m-am simțit bine și m-am simțut liberă și creativă.
Să știi că nu a fost ușor pentru că eu, cel puțin, nu am făcut pre amultă improvizație. Mulți dintre ei făceau. Mai ales că m-au sunat noaptea, plecase cineva și mi-au spus că de a doua zi trebuie să vin. Dar a fost o experiență…. Crede-mă, două săptămâni am vorbit simgură după… Mă gângeam că nu m-am dus la potențialul meu maxim, că nu am înțeles niște lucruri. Eu făceam serios jocurile, mă luam prea în serios, încercam să fac bine… Apoi m-amn dus la Scara B și am făcut o videochatistă, dar pentru că era film îmi era ușor să fac un personaj. Dar la Săriți de pe fix nu m-am gândit să fac un personaj și eram eu în situațșie. Și nu făceam toate scălâmbăielile pentru că nu sunt eu așa. Eram serios… Nu a fost ușor, dar a fost un exercițiu să ieși din zona ta de confort și să vezi să te adaptezi. (…)
Nu are nicio problemă, s-a obișnuit de atât timp. Nu îi prea place, într-adevăr, când vine la teatru și trebuie să mă sărut cu cineva. Îmi zice de ce nu i-am spus, că nu mai venea. Dar e atât de mare stresul pe scenă, nu simți nimic, nu are nicio legătură cu nimic. Mai ales în filme, unde sunt atâtea camere, trebuie să faci scena de 80 de ori, nu te gândești la nimic decât la lucruri tehnice. Te simți prost, ești dezbrăcat, ești în disconfort, nu are nicio legătură cu pupatul. Dar eu am avut șansa că am lucrat în seriale de televiziune înainte să dau la facultate și am experiența asta de film. În care filmezi câte 20 de secvențe, te pun la cameră, fii în pielea goală, fă aia, și atunci nu mai am nicio treabă. Dar, într-adevăr, nu prea îi place chestia asta.
Pentru oamenii care nu sunt actori sau artiști e un pic dificil. Înțeleg cumva. Dar nu a fost gelos, specific. Nici nu a venit atât de des să mă vadă, el se supăra pe mine, nu pe actor. În rest mă lasă să fac ce vreau. Nici nu îi mai spun (râde, n. red.), nu îl mai chem…