Adela Popescu a luat pe toată lumea prin surprindere în momentul în care a anunțat că își dorește să ia o pauză de pe micul ecran, motivând că vrea să-și încarce bateriile și să petreacă timp alături de cei dragi. Nimeni nu s-ar fi gândit însă, la cum o știu pe actriță, că o să poată să stea atât de mult departe de toată agitația în care trăia din adolescență. Adela Popescu a explicat în exclusivitate pentru EGO.ro care a fost adevăratul motiv pentru care a ajuns în această situație.
După ce a prezentat realityshow-ul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, publicul se aștepta să revină la ”Vorbește lumea” sau la vreo altă emisiune de divertisment în calitate de gazdă, nu doar de invitat. Acest lucru nu s-a întâmplat însă.
Singurul proiect pe care Adela Popescu l-a acceptat deschis a fost filmările pentru lungmetrajul ”Retreat Vama Veche”, care însă va fi lansat în cinematograf abia la începutul anului viitor.
”Eu aș fi zis că nu mai vreau să joc deloc în general că am jucat mult și am înțeles, hai să ne vedem de treabă. A venit propunerea lui Petre Năstase pe care am acceptat-o fără să clipesc pentru că mi-a plăcut super mult sinopsis-ul. Și după ce am jucat și am redescoperit cât de mult îmi place, nu mai zic niciodată, niciodată. Acum om vedea”, ne-a explicat actrița.
În tot acest timp, Adela Popescu nu a scris pentru un scurtmetraj așa cum fac mulți dintre colegii de scenă în pauzele dintre proiecte, ci a vrut pur și simplu doar să lenevească și să se bucure de cei din jur.
”Nici nu scriu și nici nu citesc. Să știi că eu am stat un pic să analizez ce este cu această lene. Pentru că eu prin definiție sunt o persoană nu neapărat ambițioasă, ci o persoană care și-a dorit mult. Dar mi-am dorit mult pentru că aveam drive-ul ăsta în mine de mi se părea că sunt foarte talentată și mă simțeam foarte bine pe scenă. Eram fericită. Lucrul ăsta s-a schimbat în sensul că cred că am avut parte de atât de multe scene încât nu le mai caut”, a povestit râzând Adela Popescu pentru EGO.ro, justificând cumva și modul în care a luat această decizie.
”De exemplu, dacă acum eu am o scenă și vine regizorul cu inima strânsă și îmi zice că a trebuit să taie o scenă, eu sunt cea mai fericită. Pentru că eu nu mai simt nevoia să demonstrez. Vorbesc serios. Am testat asta. Pentru că de la 15 ani am muncit zi de zi, non stop, eu acum trăiesc ce trăiau copiii de vârsta mea când eu munceam. Am stat să mă gândesc de ce îmi place foarte mult să stau. Pentru că eu ideea de timp liber nu am avut-o niciodată”.
Pentru Adela Popescu munca a început foarte devreme. Chiar dacă la acea vârstă nu conștientiza și pentru ea era doar o distracție, actrița a început să cânte pe la nunțile din zona ei natală încă de când avea câțiva ani. O făcea în joacă, de amuzament, dar și pentru a-și construi drumul profesional la care visa. Asta însă fără să-și dea seama că ”arde” niște etape firești din evoluția unui copil.
”Am plecat de la Șușani unde era viața cum era și m-am mutat în București și am început munca aia grea. Superbă, dar grea. Cu responsabilități. Adică să ai în cârcă proiecte mari, cu bugete și așa mai departe nu e un lucru ușor pentru un copil. Și acum, cumva e pauză, pe care eu mi-am dorit-o și mă bucur de ea. Pur și simplu mă bucur de tihnă. S-a înțeles?”, a mai povestit Adela Popescu pentru EGO.ro, completând că asta nu înseamnă că o va ține într-o continuu vacanță, ba din contra, își pregătește revenirea în fața publicului, însă nu vrea să forțeze lucrurile, ci așteaptă un proiect în care să se regăsească 100%.
”Nici nu vreau să fac vreo pauză lungă. Eu sunt fericită. Am fost la ”Vorbește lumea” și m-am simțit foarte bine. Chiar m-a sunat mama să mă întrebe cum m-am simțit și i-am zis că foarte bine. Pentru că eu sunt ca peștele în apă, adică mă simt bine, nu am emoții, nu sunt stresată. Dar am nevoie de timp, am avut nevoie de el. Acum am început deja niște discuții pentru niște noi proiecte și sunt cu toată inima spre a le face și a găsit ceva care mi se potrivește. Adică nu ne retragem la țară. Încă nu ne pensionăm”.
Video: Mihai Robu