Adela Popescu se întoarce pe micile ecrane. Ce trebuie să știe fanii: “O să mă vedeți, sigur” VIDEO EXCLUSIV

Declarații în exclusivitate. Ce pregătește vedeta

Adela Popescu și-a luat o pauză după ce a prezentat “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, emisiune pe care a preluat-o alături de Cabral Ibacka. Rolul de gazdă a celebrului reality show i-a venit, după ce a stat ani de zile la cârma emisiunii “Vorbește lumea”. Totuși, la fel ca simpaticul ei coleg, ea nu o să stea prea mult timp departe de micile ecrane. Vedeta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că au început anumite discuții pentru o reîntoarcere în televiziune.

Adela Popescu: “Analizăm ce variante ar fi, ce ne place și ce ni se potrivește”

Fanii abia așteaptă ca Adela Popescu să se întoarcă pe micile ecrane, după ce și-a luat o pauză după ce a prezentat “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Iată că superba vedetă, aflată la Târgul Internațional de Artă Contemporană din București,  a dat vestea pe care o așteptau toți. Se pare că aceasta a început unele discuții pentru a se întoarce pe micile ecrane:

“O să mă vezi. Știu că mi se pune întrebarea aceasta: “Și tu ce faci acum?”. În primă fază am senzația că ar trebui să mă simt prost, ca și cum e ceva de rău. Dar a fost o alegere. Eu mi-am dorit, după niște ani în care am muncit foarte mult, cu copii foarte mici. M-am trezit că sunt foarte obosită, realmente. Nu mai puteam să fiu creativă, nu mai puteam să ofer nimic din ce știu eu că pot. Atunci, am zis că trebuie să punem puțin stop, stăm puțin pe acasă, dormim, mâncăm, stăm cu copiii mai mult sau mai puțin, ieșim cu prietenii, nu ne grăbește nimeni, nu ne sună nimeni să ne trimită în anumite locuri și abia apoi când mă simt mai cu desaga plină, o să mă întorc. Da, acum au început, bineînțeles, niște discuții. Analizăm ce variante ar fi, ce ne place și ce ni se potrivește. O să mă vedeți, sigur.”

“Sunt întâlniri, sunt discuții, sunt negocieri. Vedem din toamnă, din grila nouă”

La fel ca și Cabral Ibacka, Adela Popescu nu poate să stea prea mult timp departe de micile ecrane, însă se bucură din plin de faptul că a putut să aibă parte de o pauză. Cu toate acestea, ea ne-a dezvăluit că este posibil ca din toamnă să revină la televiziune, în grila nouă:

“A stat 3 sau 4 luni, ceea ce, pentru el, e foarte mult. (n.r. Cabral) Noi suntem oameni care nu au avut niciodată vacanță 3 luni. Maxim 3 săptămâni au fost de fiecare dată. Acum, de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, se face anul. Este WOW. Deci, pur și simplu, să poți să pui la un moment dat stop este fantastic. Mai este o chestie. Tu pui stop, dar știi, în mintea ta, că o să continui. Este greu să duci când pui stop și știi că este de tot. Asta este o alegere. Dar acum, gata, sunt întâlniri, sunt discuții, sunt negocieri. Vedem din toamnă, din grila nouă.”

Când o să fie gata apartamentul de la mare

Adela Popescu are multe planuri pentru această vară. La finalul lunii aprilie, apartamentul deținut de ea și Radu Vâlcan la mare o să fie gata. Ba chiar, cei doi o să plece și în prima vacanță fără copii, iar vedeta are planuri pentru a se întoarce și la actorie:

“Nu e gata. Apartamentul o să fie gata la final de aprilie. Abia aștept. Vara asta o să fie liberă, probabil doar cu niște repetiții. Mai e ceva prin mai, foarte drăguț, un lungmetraj. E super frumos, o să povestesc mai multe când o să fie contractul semnat, ca să zic așa. O să fie foarte tare dacă iese. Vara asta avem mai multe planuri. E prima vacanță pe care o facem fără copii. Plecăm doar o săptămână, stați așa! O săptămână o să mergem fără copii doar eu, soțul meu și prietenii noștri. Ca să nu ne simțim vinovați, toată vacanța o să stăm doar cu ei. Puțin. (n.r. revine și la actorie)”

Se întoarce la actorie, dar nu ca în trecut: “Nu cum mă vrea Dana Budeanu”

De asemenea, chiar dacă se întoarce și la marea ei pasiune, actoria, Adela Popescu ne-a mărturisit că nu o să o vedem roșcată, așa cum își dorește Dana Budeanu. Criticul i-a transmis că, pe vremea respectivă, era focoasă:

“Nu așa, nu cum mă vrea Dana Budeanu. Ea a zis că cel mai bine eram când eram roșcată, că eram focoasă. Să îmi bată obrazul? (n.r. Radu Vâlcan, când postează poze cu ea roșcată) Să îi fie jenă să îmi zică la obraz și să posteze? S-ar putea.”

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
7.7 15 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *