Adelina Pestrițu, lecție de modestie după ce a jucat în filmul Retreat Vama Veche. „Nu îmi voi trece asta in CV, nu e normal!” VIDEO EXCLUSIV

De când s-a retras din televiziune, Adelina Pestrițu s-a focusat pe zona de online, devenind în scurt timp unul dintre cei mai apreciați creatori de conținut din România. De curând, însă, a primit propunerea de a juca în filmul regizat de Petre Năstase, invitație pe care a primit-o cu brațele deschise, mai ales că din distribuție fac parte numeroși prieteni de-ai ei. Adelina Pestrițu a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că deși debutează într-un lungmetraj care se anunță deja a fi unul promițător, nu are nici cea mai mică intenție să se numească actriță.

În ce film va juca Adelina Pestrițu

Singurele filmări pe care Adelina Pestrițu le-a făcut de când a renunțat la televiziune au fost cele pentru Instagram și Tik Tok, videoclipuri care au strâns milioane de vizualizări și care i-au scos în evidență carisma, dar și potențialul actoricesc. Așa a reușit să atragă atenția producătorilor de film, iar în clipa de față lucrează pe același platou cu actori cu ștate vechi precum Adela Popescu, Laura Cosoi, Ada Condeescu, Radu Vâlcan, Emilia Popescu, Răzvan Fodor și alții.

Comedia romantică în care Adelina are un rol mai mic, dar cel mai probabil de impact, se va lansa abia anul viitor, căci deocamdată nu s-au terminat filmările.

Adelina Pestrițu, lecție de modestie după ce a jucat în filmul Retreat Vama Veche.
Adelina Pestrițu la petrecerea VIVA!

De aici plec la filmări pentru că și în noaptea asta filmăm. A fost distractiv, chiar dacă au fost și filmări de noapte și se presupune că intervine și oboseala, dar sincer mă simt foarte bine alături de o echipă de oameni frumoși. O parte dintre ei îmi erau deja prieteni. Sunt și oameni pe care i-am cunoscut cu ocazia filmărilor și ne-am împrietenit”, ne-a povestit Adelina Pestrițu de pe covorul roșu de la petrecerea anuală organizată de revista Viva.

Fosta prezentatoare TV nu are cursuri în domeniu, însă acest lucru nu este un impediment pentru ea, căci este genul de persoană care, atunci când intră într-un proiect, se implică în totalitate și încearcă să-și depășească limitele, astfel încât să nu se observe lipsa de experiență.

Să știi că de foarte mult timp sunt cu ochii așa pe actele actoricești ale profesioniștilor, dar nu prea îndrăzneam eu să mă gândesc că o să fiu invitată să joc într-un lungmetraj. Pentru această oportunitate sunt foarte recunoscătoare și mulțumesc celor care s-au gândit la mine. Să știți că nu o să încep să mă consider actriță acum și nu o să schimb în CV, să adaug acum că sunt și actriță, pentru că este mult până acolo. Trebuie să faci totul ca la carte”, ne-a mai povestit Adelina, completând că în fiecare zi de filmare, încearcă să învețe lucruri noi de la colegii ei.

„Mă străduiesc. Promit că o să dau tot ce este mai bun și ca să răspund la întrebare, da, sunt cu ochii pe actori. Îmi place să învăț, îmi place să îmi testez limite și veți vedea ce a ieșit”.

„M-am reapucat de cursuri de dans”

Nu mare ne-ar fi mirarea ca, cât de curând, Adelina Pestrițu să-și anunțe comunitatea din online că a început cursuri de actorie. Extrem de activă, bruneta pare că nu are în vocabular noțiunea de timp liber, căci, atunci când are o „fereastră” în agenda ei zilnică, găsește repede cu ce să o umple. Cu toate acestea, mărturisește că apucă să se și odihnească și că nu clachează niciodată.

Nu se întâmplă asta, adică, mă rog, mai sunt și momente în care să mă simt și epuizată, de ce să mint, dar îmi găsesc resursele necesare și mă remontez. Asta e. Mai și dorm, da, din când în când. Dar îmi place să fiu activă, îmi place să fac multe lucruri. De asta m-am și reapucat de cursuri de dans: dans sportiv, dansuri latino. Spre exemplu ultima ședință cu Bogdan Boantă a fost pentru tango argentinian. Încerc și eu, fac tot posibilul să fac multe lucruri. Omul cât trăiește învață și pe principiul ăsta mă mai înscriu și eu la niște cursuri. Perfectă nu sunt și nici nu o să fiu vreodată”, ne-a declarat Adelina Pestrițu, completând că acum îi surâde ideea să se apuce și de un curs de gătit.

„Un curs de cooking probabil. E chiar frumos să gătești. E frumos și delicios în același timp. Dacă te și pricepi”.

Deși nu pare, fosta prezentatoare TV nu doar că nu se abține de la mâncare, dar recunoaște că este și gurmandă, însă compensează totul cu ore petrecute în sala de antrenamente.

Aici se mănâncă foarte bine, nu renunț nici la dulciuri, nici la nimic. E ok. Suntem într-un ospăț continuu”, a concluzionat Adelina Pestrițu pentru EGO.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *