Unul dintre cele mai iubite cupluri de celebrități este, fără îndoială, David și Victoria Beckham. Încă de la nunta lor din anul 1999, cei doi au cunoscut diverse suișuri și coborâșuri, dar au continuat să fie o familie. Totuși, nu mică le-a fost mirarea fanilor când au aflat ce decizie au luat idolii lor. Pe scurt, dorm în paturi separate.
Se pare că motivul are legătură cu stilul de viață mai vibrant al lui David Beckham, în timp ce Victoria Beckham preferă liniștea și discreția. Astfel, pentru fericirea lor, au făcut un compromis: să doarmă separat.
În anul 2017, Daily Mail a oferit o explicație, jurnaliștii britanici afirmând că David și Victoria Beckham au investit într-o nouă reședință rurală cu zone destinate fiecăruia dintre ei. Cu alte cuvinte, casa include bucătării, dormitoare și curți proprii, asigurând un maxim de intimitate și independență.
Mai mult, intrările separate în locuință le oferă celor doi posibilitatea de a găzdui petreceri fără ca partenerul să fie deranjat de zgomot. De pildă, dacă într-o aripă ar avea loc un eveniment animat, oaspeții din cealaltă parte, situată la aproximativ 50 de metri distanță, nu ar auzi nimic.
Această configurație a casei oferă un nivel de intimitate și comoditate atât pentru cuplul Beckham, cât și pentru oaspeții lor, David și Victoria asigurându-se că toată lumea se poate distra fără a-i deranja pe ceilalți. Locuința, nu departe de Oxfordshire, a fost creată din trei hambare și a costat cinci milioane de lire sterline.
Cu toate că gesturile lor stârnesc zvonuri și controverse care le pun într-o lumină nefastă căsnicia, vedetele sunt mai bine ca niciodată. Acum ceva timp, Victoria Beckham a creat panică după ce și-a îndepărtat tatuajele cu inițialele soțului său, dar starul a elucidat imediat misterul: „Pur și simplu nu mai arătau atât de bine. Nu e nimic mai mult. Presa s-a grăbit să speculeze că-mi părăsesc soțul. Nu. Doar că mă săturasem de acel tatuaj, e atât de simplu”.
Zilele trecute, cuplul faimos a sărbătorit 24 de ani de căsnicie. Cei doi și-au unit destinele la data de 4 iulie 1999, în cadrul unei ceremonii impresionante la un castel din Irlanda. Pentru a marca momentul special, fostul internațional englez a postat o fotografie făcută la puțin timp după căsătorie. În poză, David are părul mai lung, în timp ce Victoria îl are dat pe spate. Fotografia a avut și un mesaj emoționant: „În această zi, 4.7.99, 24 de ani și încă numărăm. Pentru cea mai bună soție, mămică și partener de băutură (în majoritatea timpului), La mulți ani, te iubesc atât de mult”.