Adevăratul motiv pentru care Xonia a fost nevoită să renunțe la ”Survivor All Stars”. De ce nu participă în 2024: ”Nu am vrut să am vreo surpriză” VIDEO EXCLUSIV

”Am un nou stil de viață”

În anul 2022, Xonia privea cu încredere participarea la ”Survivor România”, competiție în care nu a reușit să reziste prea mult timp, însă despre care a spus mereu că a fost o adevărată provocare pentru ea. Și-ar fi dorit să se reîntoarcă, iar în sezonul acesta ar fi avut șansa, însă Xonia a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că problemele de sănătate au ținut-o departe de această aventură.

”Ați văzut cu toții umflătura pe care o aveam și roșeața”

În urmă cu doi ani, Xonia își alarmase fanii în momentul în care a revenit din Republica Dominicană cu fața umflată și roșie. La momentul respectiv nu a vrut să vorbească prea multe despre acest lucru, preferând să-și rezolve problemele de sănătate, însă apoi a făcut declarații confirmând faptul că suferă de o boală autoimună. În momentul de față este sub tratament, iar artista arată din ce în ce mai bine.

”Nu m-ai mai văzut de mult, asta este. Dar într-adevăr, mi-am schimbat culoarea părului și poate asta este. M-am întors înapoi la blond. Mă dezobișnuisem așa că a fost un șoc când m-am revăzut blondă, dar îmi place foarte mult și mă bucur să fiu din nou blondă. Pentru a nu-l deteriora am optat pentru șuvițe mult, am și extensii ca să avem volum, să fie bogat. Dar oricum eu sunt blondă natural, doar că sunt un blond mai închis, așa că la mine nu se pune neapărat problema să stric părul, să-l ard și toate cele”, ne-a explicat Xonia motivul pentru care radiază în clipa de față.

Citește și: Motivul pentru care Xonia nu face plajă niciodată: ”Am grijă să îmi verific fiecare punct de pe corp, fiecare aluniță” VIDEO EXCLUSIV

Prezentă la deschiderea unui magazin cu bijuterii de lux, artista își dorește ca în viitorul apropiat să poată să investească mai mult în artă și pietre prețioase, fiind de părere că astfel îmbină utilul cu plăcutul.

”Nu m-am obișnuit să investesc în bijuterii, dar mi-ar plăcea să încep să fac asta. De ce nu, că până la urmă ”diamantele sunt cele mai bune prietene ale fetelor”. La ce diamante am văzut în această seară în magazin, normal că ne-ar sta bine la toate cu ele. Aș investi în bijuterii, în artă, în aur, cam astea sunt, din punctul meu de vedere, lucrurile la care ar trebui să ne uităm acolo, pentru că se schimbă vremurile, nu se știe ce o să fie și ce ne aduce ziua de mâine”, a mai completat cântăreața.

Pe de altă parte, recunoaște că nu o să renunțe la accesoriile mai puțin valoroase, asta pentru că nu a ajuns încă în acel punct al carierei sale încât să apară în fața publicului, în concerte sau la evenimente, doar cu obiecte de lux.

”Normal că am și gablonțuri. Când am un look rock îmi pun foarte multe lanțuri. Acum doar nu credeți că toate sunt bătute în diamante și metale prețioase. Noi nu avem această obișnuință ca și în America să purtăm doar bijuterii valoroase. Dar să știi că și artiștii din America sau persoane publice, influenceri, nu toți au bijuterii adevărate”.

Xonia urmărește de acasă competiția ”Survivor All Stars”

În clipa de față, Xonia se dedică carierei sale artistice și, oricât de mult și-ar dori să participe la reality show-uri, medicii i-au recomandat să se focusese mai mult pe sănătatea ei decât pe dorința de aventură.

”Mi-aș fi dorit foarte mult, însă cum știți deja, am niște probleme de sănătate, sunt cu un tratament nou și sincer nu am vrut să risc pe acolo, să am vreo surpriză pentru că nu știu încă ce se poate întâmpla. Am un an de zile de când urmez acest tratament, dar încă nu este pefectă treaba, adică mai am niște reacții și nu am vrut să ajung acolo și să fiu în risc”, ne-a explicat Xonia.

Principalul motiv pentru care nu ar fi putut participa la ”Survivor All Stars” nu este mâncarea, așa cum poate ne-am fi imaginat, ci sunt soarele și condițiile de trai de pe insulă. Chiar dacă are interzis la anumite alimente, orezul și cocosul, alimentele de bază ala concurenților, nu se numără printre ele.

”Am un nou stil de viață. Am eliminat anumite alimente sau le mănânc mai rar, dar la ”Survivor România” nu este vorba de alimentație, că într-adevăr noi nu mâncam acolo și eu eram foarte ok cu acest lucru. Însă am avut o reacție la soare. Acolo stând toată ziua în soare, medicamentul pe care îl luam a avut reacție adversă, o contraindicație de care eu nu am știut și am aflat când eram deja acolo pe insulă. Ați văzut cu toții umflătura pe care o aveam și roșeața”, ne-a mai spus artista.

Citește și: Xonia spune de ce încă este singură și nu a avut nevoie de o relație în ultima perioadă:”Am liniște!” VIDEO EXCLUSIV

Astfel că nu îi rămâne decât să-și susțină colegii și prietenii din fața televizorului. Deocamdată nu are niciun favorit, căci este de părere că toți sunt extrem de buni și nici nu vrea să facă diferențe între Faimoși și Războinici.

”Sincer îți spun, este destul de greu acest sezon pentru că este ”All Stars” și sunt cei mai buni dintre cei mai buni. La ambele triburi, atât Faimoși, cât și Războinici. Așă că nu am neapărat favoriți. Am rămas însă foarte surprinsă că a plecat Elena Ionescu, care reușise să câștige un sezon. Mi-am dat seama că, până la urmă, orice este posibil. Țin cu toții, adică sunt oameni foarte mișto acolo și mi-ar fi plăcut să petrec timp cu ei pe insulă, dar un favorit încă nu am”, a mai completat Xonia pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *