Petre Roman și Mioara Roman au fostă căsătoriți mai bine de trei decenii și au împreună o fiică, pe Oana. Cei doi au divorțat în anul 2007, iar fostul premier al României și-a refăcut viața alături de Silvia Chifiriuc, femeie care i-a dăruit și un băiețel. Fostul politician a mers la priveghiul fostei sale soții, dar nu și la înmormântare. Iată de ce!
Mioara Roman a format un cuplu cu Petre Roman timp de mai bine de 30 de ani, după care s-au despărțit, dar nu în cei mai buni termeni. Fostul premier al României și-a refăcut viața imediat după divorț.
El s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc în anul 2009, iar împreună au un băiețel. Cu toate astea, politicianul a mers cu flori la priveghiul fostei sale partenere de viață, însă acesta nu a participat și la înmormântare.
Gabriela Lucuţar, cea care s-a ocupat de organizarea înmormântării Mioarei Roman, a spus de ce Petre Roman nu a dorit să o vadă pe fosta sa parteneră de viață în ultima zi a ei pe pământ.
”Este cripta goală în momentul acesta, dar lângă sunt toate rudele Mioarei Roman: părinţii, sora… Mi-ar plăcea să vină şi domnul Petre Roman la înmormântare.
Ar fi nobil din partea lui. Dânsul a spus că preferă să nu o vadă aşa, ci să îi rămână în amintire cum o ştia, frumoasă…”, a declarat ”Regina Întunericului”, în exclusivitate, pentru Playtech Știri.
Te-ar mai putea interesa și Ce avere a lăsat în urmă Mioara Roman. Motivul pentru care mama Oanei și a Catincăi a murit neîmpăcată!
Tot Gabriela Lucuţar a dezvăluit și cum a fost îmbrăcată Mioara Roman în ziua înmormântării. ”Este îmbrăcată într-o rochie neagră, elegantă, cu perle la gât. Și coliva are perle.
Oana (Roman – n.r.) a cumpărat rochia și pantofii. A fost îmbrăcată elegant, cu haine noi, am machiat-o frumos”, a dezvăluit ”Regina Întunericului”, conform sursei citate.
Te-ar mai putea interesa și Ce a visat Mioara Roman cu două zile înainte să moară. Semnificația specială pe care o au florile albe de la înmormântare VIDEO EXCLUSIV!