Adevărul a ieșit la iveală despre moartea Lisei Marie Presley. De ce s-a stins, de fapt

Adevărul a ieșit la iveală despre moartea Lisei Marie Presley. De ce s-a stins, de fapt

Lisei Marie Presley, singura fiică a starului Elvis Presley, a încetat din viață la începutul anului, după ce a suferit un stop cardiac. La șase luni de la deces, medicii legiști au dezvăluit cauza morții Lisei Marie. Ce i s-a întâmplat, de fapt, vedetei.

Motivul decesului Lisei Marie Presley

Lisa Marie, singurul copil al lui Elvis şi Priscilla Presley, a murit pe 12 ianuarie, după ce a suferit un stop cardiac, la doar două zile după ce a participat la gala Globurilor de Aur din Beverly Hills, California. La ceremonie, actorul Austin Butler a câștigat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul tatălui ei în filmul „Elvis”.

La șase luni de la deces, medicii legiști au dezvăluit că Lisa Marie Presley a murit din cauza unei obstrucții a intestinului subțire, o complicație apărută în urma unei intervenții chirurgicale bariatrice de slăbire, la care a fost supusă în urmă cu câțiva ani.

”Obstrucția a fost sub forma unui intestin subțire sugrumat cauzat de aderențe care s-au dezvoltat după o intervenție chirurgicală bariatrică efectuată cu ani în urmă. Este o complicație cunoscută care intervine pe termen lung în acest tip de intervenție chirurgicală”, se arată în raportul medical, citat de Reuters.

Se pare că fiica starului Elvis Presley a slăbit între 40 şi 50 de kilograme cu cîteva luni înainte de a muri şi luase opioide, pe lângă medicamente pentru pierderea în greutate. De asemenea, suferise o operaţie de chirurgie plastică, potrivit unei surse apropiate familiei.

Drama din viața fiicei lui Elvis Presley

Lisa Marie a lăsat în urma ei trei fiice, actrița Riley Keough, și gemenele în vârstă de 14 ani, Finley și Harper Lockwood. Aceasta a fost căsătorită de patru ori, cu muzicianul Danny Keough, cu cântăreţul Michael Jackson, cu actorul Nicolas Cage şi cu producătorul muzical Michael Lockwood, dar niciun mariaj nu a rezistat.

Elvis și Priscilla Presley s-au despărțit în 1972, când fiica lor avea patru ani. Aceasta avea doar nouă ani când tatăl ei a murit în 1977, la vârsta de 42 de ani. După acel moment, Lisa Marie a început să se comporte ciudat și să consume droguri, ceea ce a făcut-o pe mama ei să o trimită la o serie de școli private, inclusiv la un internat din Ojai.

Cu cinci luni înainte de a înceta din viață, Lisa Marie Presley a redactat un eseu în care a vorbit despre ”durerea necruțătoare” provocată de moartea prematură a fiului ei, Benjamin, în iulie 2020. Acesta avea doar 27 de ani când s-a sinucis. Nepotul lui Elvis s-a împuşcat în piept, în dimineaţa zilei de 12 iulie 2020, în casa familiei din Calabasas, autopsia indicând faptul că acesta era intoxicat cu cocaină şi alcool.

„Frumosul meu înger. Am venerat pământul pe care ai călcat, în această lume şi, acum, în Rai. Inima şi sufletul meu au plecat cu tine. Durerea de a nu fi cu tine în fiecare moment, în fiecare zi, este sufocantă. Nu o să mai fiu niciodată la fel. Te rog, aşteaptă-mă, iubirea mea şi ţine-mă de mână în timp ce mai stau aici pentru a le proteja şi creşte pe surorile tale mai mici şi a-i fi alături lui Riley. Ştiu că ai vrea asta”, a fost unul dintre mesajele Lisa Marie pentru fiul său.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8 9 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *