Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară de la noi, a vorbit despre relația cu regretatul ei soț. Deși s-au iubit foarte mult, artista a fost nevoită să folosească o minciună nevinovată întreaga ei viață pentru a-i face masa mai gustoasă bărbatului. Iată adevărul pe care Sofia Vicoveanca i l-a ascuns toată viața soțului ei.
Pe lângă faptul că este o artistă iubită și apreciată de o țară întreagă pentru cântecele sale, Sofia Vicoveanca este și o bucătăreasă iscusită.
Obișnuia să îi gătească soțului ei cele mai bune preparate, dar cu toate acestea, bărbatul avea o dorință culinară, când venea vorba despre o anumită ciorbă, pe care însă artista nu i-a respectat-o. Sofia Vicoveanca și-a păcălit astfel soțul o viață întreagă.
„Soţul meu zicea aşa: Mie nu îmi pui smântână! Îmi era milă de el, că ştiam că ciorba lui nu avea gustul la fel de bun ca cea din farfuria mea. Într-o zi ce am făcut? Am pus în toată oala smântână! I-am zis că nu am pus smântână…
E albă de la pătrunjel, păstârnac, ţelină… şi s-a albit…, i-am zis. I-a plăcut şi a mai cerut o porţie. Numai aşa să faci ciorba, de acum!’, mi-a spus el. A plecat dintre noi şi n-a ştiut adevărul. Căci, dacă spui o minciunică, să o păstrezi până te duci! Niciodată nu a ştiut că îi pun smântână în ciorbă”, a povestit acum ceva timp Sofia Vicoveanca în emisiunea Oanei Turcu.
Sofia Vicoveanca, în vârstă de 81 de ani, a rămas văduvă în urmă cu mai bine de 22 de ani. Soțul ei, ziaristul sucevean Victor Micu, care a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul „Zori noi” din Suceava, s-a stins fulgerător, în 2001, la vârsta de 70 de ani, după ce a început să tușească.
Speriați de faptul că bărbatul nu își mai revine, Sofia Vicoveanca și fiul lor au sunat la salvare. Însă în zadar, pentru că în drum spre spital acesta a murit.
Artista și-a iubit enorm soțul, iar pentru ea, data de 18 aprilie, ziua în care acesta a decedat, reprezintă un moment de mare tristețe.
”În memoria soțului meu. Iată se împlinesc 22 de ani de când ai plecat în altă lume (poate mai bună). De când ai plecat la Domnul! De când te-ai dus, am învățat că fericirea e-n adânc, în mine/ Nu mi-o dă nimeni, să nu aștept, de nicăieri nu vine/ Tot singură am învățat să-mi cumpăr flori/ Să-mi spăl golul din suflet, cu lacrimă din zori/ Am învățat să cred în oameni, să-i iubesc/ Să trec singură strada, să rabd, să mă smeresc/ Am învățat să tac, s-ascult de luna trecătoare/ Să nu știu ce-i alintul să nu spun ce mă doare/ De când mă știu, am învățat s-adun din toate pic cu pic/ Și toate-mi râd în față, strigându-mi: habar n-ai de nimic! Domnul să-ți odihnească sufletul bun în Sfânta Lui Lumină Regrete eterne!”, este mesajul emoționant postat pe Facebook de cântăreața de muzică populară, anul acesta, la împlinire a 22 de ani de la decesul soțului ei.