Adi Sînă și-a sărbătorit ziua pe 18 aprilie, împlinind frumoasa vârstă de 47 de ani. Acesta are parte de numeroase bucurii, având o familie superbă alături de soția lui, Anca Serea, dar și o carieră strălucitoare, fanii săi găsindu-se în toată lumea. În exclusivitate pentru Ego.ro, vedeta ne-a mărturisit cum și-a surprins partenerul de ziua lui de naștere.
Anca Serea a amenajat o parte din casa în care locuiește alături de Adi Sînă pentru a-l surprinde pe de ziua lui de naștere. Cei doi se bucură de 6 copii, Noah, Ava, Moise și Leah, dar și Sarah și David, pe care vedeta îi are dintr-o relație anterioară. Aceasta ne-a spus cum își surprinde partenerul, dar și ce cadouri îi face acesta, după mulți ani de relație:
“Îl surprind în fiecare zi cu iubirea mea! Am amenajat un colț al casei. Ne doream să îl amenajăm amândoi! În timp ce el era plecat de acasă am chemat echipa și în aproape 2 ore am ales mobila, accesoriile, covorul și așa mai departe! I-am pus un bilețel. Ne cunoaștem destul de bine și cam știm ce ne dorim!
Eu zic că nu ne trebuie neapărat o zi foarte specială ca să ne celebrăm, să ne arătăm susținerea și respectul! De câte ori știm că celălalt își dorește ceva ne facem mici surprize! Spre exemplu, el când pleacă în călătorii îmi aduce, de regulă, pantofi. Îmi mai cumpără din când în când câte o geantă. Depinde! Flori îmi ia foarte multe.
Pantofi și un buchet de flori! (n.r. i-a luat ultima oară de ziua ei) La mine e simplu, cam știe ce îmi place. Fără dar și poate copiii sunt cel mai frumos dar! Familia noastră frumoasă este un cadou reciproc!”
De asemenea, Anca Serea ne-a mărturisit cum arată o seară în casa în care locuiește alături de Adi Sînă și copiii lor. Vedeta a punctat că are o regulă atunci când vine vorba despre cină. Aceasta preferă să mănânce alături de toată familia, iar, ulterior, se ocupă de programul de somn al micuților:
“Luăm cina împreună cu toții, e regulă! Nu prea sunt fani atunci când vine vorba despre televizor, mai degrabă se joacă pe niște gadget-uri! În jur de ora 9, 9 și jumătate ne pregătim de somn, facem duș fără excepție.
Cam ce se întâmplă în fiecare familie! Eu mă ocup 100% ca să îi adorm, să le citesc povești, să stau cu ei. Ulterior, mă mut în camera cealaltă! Nimic foarte special!”
Video: Mihai Robu