Adina Buzatu, despre cum arată mireasa anului 2022: „Rochiile stil prințesă, cu corset și fusta amplă din tul, sunt depășite. Mirii trebuie să renunţe şi ei la smochingul clasic” EXCLUSIV

Adina Buzatu ne spune care e ținuta de cununie, după lunga pandemie: ”La modă sunt salopetele albe de mireasă!”
Adina Buzatu, despre cum arată mireasa anului 2022: Rochiile stil prințesă, cu corset și fusta amplă din tul, sunt depășite. Mirii trebuie să renunţe şi ei la smochingul clasic EXCLUSIV

Adina Buzatu, cel mai important stilist vestimentar din România, și-a serbat recent ziua de naștere, prilej de a petrece atât alături de prieteni, cât și de colegi, care sunt pentru ea ca o a doua familie. La ceas aniversar, Adina Buzatu ne-a povestit, exclusiv pentru Ego.ro, despre drumul anevoios spre succes, despre fiica ei, care lucrează la Londra, și pentru care este mama-prietenă, dar și despre clienții ei fideli, nume celebre din show-biz, care se întrec în audiențe.

Bună, Adina! Recent a fost ziua ta, îți urăm ”La mulți ani frumoși și sănătoși!”. Ce îți dorești acum și ce îți doreai, în dar, la 20, la 30 de ani? Cum se schimbă perspectiva asupra vieții, odată cu trecerea timpului?

Mulțumesc mult! Chiar simt că am ajuns la momentul în care am tot ce îmi doresc pentru am învățat cum să îmi construiesc această armonie. Evident că mi s-a schimbat perspectiva pentru că m-am maturizat. Spre deosebire de mine la 20 și la 30 de ani, când poate puneam preț mai mare pe lucruri materiale, acum îmi doresc energie pozitivă, oameni frumoși, veselie, vremuri mai bune, fără stres. Am învățat, cu mulți ani în urmă, că nu banii sunt cei care îți aduc fericirea.

Echilibrul îl găsești în interiorul tău. Și dacă reușești să aduni în jurul tău oameni la fel de echilibrați, pozitivi și frumoși, cu atitudine bună, atunci viața devine una și mai ușoară.

Alături de maestrul Gheorghe Zamfir, clientul ei fidel
Alături de maestrul Gheorghe Zamfir, clientul ei fidel

Adina Buzatu: „Sara este foarte muncitoare, foarte ambițioasă, la fel ca mine și sunt mândră de ea”

Ești mama-prietenă cu fiica ta. Dar cum este ea, unde lucrează, te ajută în afacerea cu articole vestimentare? Cum ai reușit să păstrați o relație frumoasă, după o adolescență în care copiii devin rebeli?

Sara este cea mai bună prietenă a mea și eu sunt cea mai bună prietenă a ei. Întotdeauna mi-am tratat copilul ca pe un egal al meu, am fost sinceră cu ea și am învățat-o să fie sinceră cu mine. Am fost întotdeauna foarte apropiate și asta a făcut să avem relația frumoasă pe care o avem azi și pe care nu cred că o vom pierde niciodată. Sara este foarte muncitoare, foarte ambițioasă, la fel ca mine și sunt mândră de ea pentru că a absolvit cu distincție Ecole hôtelière de Lausanne, cea mai bună școală de hospitality management din Europa, ca ambasador EHL.

Și acum este și președinte al comunității absolvenților EHL în România, ulterior a absolvit de asemenea cu distincție, studiile de master la UCL ( Marea Britanie) și de 3 ani lucrează la Mews, importantă companie tech din Londra. Atunci când are timp, mă ajută foarte mult și la magazin, ea se ocupă de comenzi și de partea organizatorică. Ne completăm foarte bine, eu sunt partea creativă, ea cea organizatorică.

Miresele pot opta pentru salopete elegante sau smoching alb, inspirat din garderoba masculină

După Postul Paștelui revine sezonul nunților. Cum ne îmbrăcăm în această zi care se dorește a fi de neuitat? Cum arată mireasa anului 2022, care sunt modelele potrivite în funcție de talie? Purtăm tocuri ? Care-i înălțimea ideală?

Partea bună la tendințele pentru vestimentația de ceremonie din acest sezon este că se punctează confortul și stilul, iar eleganța aceea pretențioasă este lăsată în secundar. Anul acesta, miresele poartă rochii din materiale fluide, în croieli simple. Simplitatea este epitomul eleganței absolute. Rochiile stil prințesă, cu corset și fusta amplă din tul, sunt depășite. Se poartă rochiile vaporoase sau variante din tafta despicate pe picior, care sunt foarte senzuale și oferă, în același timp, libertate de mișcare.

De asemenea, miresele pot opta pentru salopete elegante sau smoching alb, inspirat din garderoba masculină. Tocurile nu trebuie să fie foarte înalte. În continuare, pantofii stiletto și sandalele cu barete fine și tocuri subțiri sunt ideale pentru a accentua eleganța ținutei. Dar și pantofii stil Oxford, din piele albă, pot fi o opțiune de eleganță și confort la un smoching sau la salopeta de mireasă.

Adina își adoră fata, care o ajută în afaceri
Adina își adoră fata, care o ajută în afaceri

Adina Buzatu: „Trebuie să ai un anumit stil ca să porți bretele”

Mirele în ce culori se va îmbrăca? Cravată, papion sau batistă de buzunar, care sunt mai potrivite?

Mirii trebuie să renunțe la formalitatea smochingului clasic și să aleagă ținute mai creative, care le reflectă stilul și personalitatea. Pentru primăvară și vară merg culorile pastel în combinație cu pantalonii albi sau crem. De exemplu, un sacou sau dinner jacket în tonuri de bleu, lila, bej cu pantaloni deschiși la culoare. Toamna, aceștia pot alege dinner jacket bordo, bleumarin sau verde cu pantaloni negri și cămașă alba.

Vesta este un element care accentuează eleganța ținutei. Aceasta poate fi asortată cu sacoul sau, pentru mai multă creativitate în ținută, poate fi aleasă într-o culoare în contrast. Papionul este mai potrivit decât cravata în ținuta de ceremonie. Însă, pentru și mai mult confort, mirele poate renunța la papion și poate alege doar o batistă de buzunar din mătase.

Unde și când sunt potrivite bretelele? Și ce modele? Marius Tucă dăduse tonul acestui stil, în România…

Bretelele sunt nemuritoare în ținute, însă nu le poate purta oricine. Trebuie să ai un anumit stil ca să porți bretele. Ținuta trebuie să reflecte acel gen de eleganță britanică absolută. Le recomand bretelele late pentru că avantajează silueta. În general vorbind comparativ cu cureaua care strânge pantalonul scoțând în evidență în mod inestetic burta, bretelele așază pantalonul fix unde îți dorești creând iluzia vizuală a siluetei suple datorită celor două dungi verticale care subțiază. Pentru ceremonie, recomand bretelele Albert Thurston albe și cele negre sau asortate la culoarea sacoului (brand britanic fondat de inventatorul bretelelor în anul 1820).

Cătălin Măruță îmbrăcat de faimoasa stilistă
Cătălin Măruță îmbrăcat de faimoasa stilistă

Dan Negru și Cătălin Măruță, veșnicii rivali, sunt clienții ei fideli

Îmbraci și foarte mulți prezentatori tv. Dan Negru ne spunea că la ”Next Star”, stând mai mult în genunchi, ca să fie egalul copiilor, a rupt o grămadă de perechi de pantaloni. Ce vedete tv mai îmbracă Adina Buzatu?

Mai ușor ar fi să îți spun pe cine nu îmbrac, lista ar fi mult mai scurtă. Aproape toți bărbații vedete (și nu numai) au trecut pe la TRENDS by Adina Buzatu. Dar și foarte multe femei. Mulți dintre aceștia mi-au devenit prieteni și clienți pe viață. Pentru că aici găsesc elemente vestimentare pentru orice stil și orice eveniment important sau emisiune tv. O să amintesc doar câțiva dintre cei care se îmbracă de la noi pentru că lista ar fi interminabilă: maestrul Gheorghe Zamfir, Damian Drăghici, Dragoș Bucurenci, Marius Manole, Paul Ipate, Marius Niță, Adrian Enache, Cătălin Măruță, Mirel Drăgan, Jorge, Bogdan de la Ploiești, What’s Up, Alex Velea.

Alături de Dan Negru
Adina Buzatu, alături de Dan Negru, unul dintre clienţii săi fideli

„Maestrul Gheorghe Zamfir este o persoană extrem de rafinată!”

La tine apelează pentru o ținută elegantă atât maestrul Gheorghe Zamfir, cât și lăutari și maneliști de top. Care sunt mai receptivi la sfaturile tale stilistice?

Maestrul Gheorghe Zamfir este un prieten drag și o persoană extrem de rafinată. A fost foarte ușor să îi propun ținute pentru că are încredere în mine și recunoaște imediat stilul. De obicei, clienții vechi îmi ascultă sfaturile pentru că au testat și au avut feedback pozitiv. Iar cei care vin pentru prima oară în magazin sunt deschiși să își găsească stilul și să învețe, împreună cu noi, ce li se potrivește cel mai bine. Am cei mai buni clienți, indiferent din ce zone artistice sau din ce business provin.

„Trebuie să te reinventezi constant, să fii la curent cu tot ce este nou în tendințe”

Acum ești o voce importantă în moda românească, dar cât de greu se ajunge în vârf?

Chiar dacă o să sune clișeistic, realitatea este că nu poți să ai succes decât prin foarte multă muncă și perseverență. Așa cum spuneai și tu, eu muncesc de mică și nu mă voi opri, sunt pasionată de ceea ce fac, ador să petrec timp în magazin și să-mi consiliez clienții, unde de altfel mă găsiți zi de zi. Clienții noștri fideli își fac programare, deci se așteaptă să mă întâlnească, dar nu mică le este mirarea vizitatorilor noi, care nu și-ar fi închipuit că eu am răbdarea de a îi sfătui cu drag fie că este vorba de o ținută specială sau de una de zi cu zi.

Chiar dacă am reușit să fac cel mai apreciat brand de stil masculin, nu pot să mă opresc acum și să mă uit cum funcționează business-ul. Pentru că nu va funcționa fără implicarea mea continuă. Trebuie să te reinventezi constant, să fii la curent cu tot ce este nou în tendințe, să descoperi noi branduri premium, să fii activ în fiecare zi.

Adina Buzatu a pozat dezbrăcată anul trecut, pentru campania ei publicitară
Adina Buzatu a pozat dezbrăcată anul trecut, pentru campania ei publicitară

Adina Buzatu a pozat nud pentru promovarea ghidului ei de stil masculin

Ai campanii publicitare-șoc, cu manechini goi, ai pozat și tu dezbrăcată, anul trecut. Este un mod de a atrage atenția?

Nu consider că este un mod de a atrage atenția. Este, mai degrabă, o demonstrație că stilul vine din interior și că poate fi obținut prin simplitate. Dar și o invitație la a îndrăzni să te descoperi pe tine și să îndrăznești să porți ceea ce te reprezintă. Corpul nostru este darul cel mai de preț și trebuie să avem grijă de el și să îl expunem în cel mai frumos mod. Și nuditatea este o asumare a felului în care îți păstrezi trupul.

Mai mult decât atât, eu am pozat nud pentru promovarea ghidului meu de stil masculin, unde mă dezbrac de toate secretele vestimentare și le expun publicului care se abonează.

Are o profesoară celebră, la sala de sport

Arăți foarte bine, cum îți păstrezi silueta? Ce dietă ai și ce mici trucuri folosești?

Prin sport și alimentație echilibrată. Am învățat că este important să faci sport și să mănânci sănătos. Încerc să fac sport în fiecare zi, deși am un program foarte încărcat este una din principalele mele priorități. Merg zilnic, fie la sala, fie la pilates sau la profesoara mea de aerobic, Luminița Nicolescu. Îmi place să variez, mă ajută să îmi păstrez bucuria de a face sport.

Apelez la meniul zilnic, sănătos, care este livrat de cu seara acasă. Dar sigur că mi se întâmplă să mai și calc strâmb, fiind o mare pofticioasă. Pentru ce nu reușesc să fac la sală sau cu dietă, există aparate.

Adina Buzatu

Adina Buzatu: „Nu vă lăsați copleșiți de vremurile tulburi pe care le trăim!”

Cum te-a afectat pandemia în afaceri? Mai investesc românii sume mari în hainele de calitate?

A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea. Brandurile au micșorat producția, au lăsat oameni acasă. Cererea a fost mai mică pentru că nu au mai fost evenimente, dar avem o mulțime de clienți fideli. Aceștia chiar dacă au cumpărat mai puțin, au continuat să ne viziteze cu regularitate, preferând calitatea, în fața cantității.

Un gând frumos pentru cititoarele Ego.ro…

Fiți voi înșivă și astfel vă veți găsi stilul! Dacă reușiți să aflați ce croieli, culori și modele vă reprezintă și vă flatează, apoi vă va fi ușor să învățați regulile de combinare și de asortare. Purtați culori pentru că acestea sunt terapie pentru suflet și vă ridică starea de spirit. Nu vă lăsați copleșiți de vremurile tulburi pe care le trăim. Puterea de a fi fericiți stă în voi înșivă!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *