Adrian Nartea a renunțat la contractul cu PRO TV pentru Asia Express. De ce a făcut-o: “Cu drag, dar și cu lacrimi!” VIDEO EXCLUSIV

S-a sfătuit cu soția înainte de a accepta emisiunea

Adrian Nartea participă alături de Cosmin Vijeu, actor, la Asia Express, astfel că fanii poate că au fost surprinși, ținând cont că actorul a făcut parte mult timp din familia Pro TV. În exclusivitate pentru Ego.ro, el ne-a vorbit despre schimbările din viața profesională, explicând cum a venit noua provocare în viața sa și cum a decurs despărțirea de fostul trust.

Adrian Nartea, despre participarea la Asia Express

Adrian Nartea o să își surprindă fanii cu noi ipostaze, chiar de la Asia Express! Actorul o să pornească într-o adevărată aventură alături de colegul său, Cosmin Vijeu. Acesta vrea să se detașeze de personajul din serialul “VLAD” pentru ca admiratorii să îl cunoască mai bine:

“La modul cel mai sincer, îmi doream o provocare de genul acesta, care are legătură cu inteligența, călătoriile, descoperirea de culturi noi! Era complicat pentru că eram în alt trust, însă, îmbrățișând genul acesta de provocări și gândindu-mă că aș vrea să arăt lumii și un alt fel de Adrian față de personajul deja cunoscut, a venit mânușă!

Și soția a fost de acord. Am fost împreună de acord că este ceva extrem de bun pentru mine și la nivel personal, dar și profesional. În mod evident, am schimbat familia, ca să zic.”

Soția și-a dat acordul

Chiar dacă simțea nevoia de o provocare în viața sa, Adrian Nartea nu a acceptat să participe în emisiunea de la Antena 1 până când soția sa nu și-a dat acordul. Alina Ferinceac o să rămână în țară pentru a avea grijă de cele două fetițe, Mara și Petra, cât vedeta este plecată:

“Știu că sunt un stâlp, dar cum să fie? A zis că poate să compenseze ea măcar o perioadă de 2 luni de zile. Acordul ei a fost cel mai important! Eu, ca și bărbat, având un băiețel înauntrul meu, îmi doresc să merg, să descopăr aventuri și așa mai departe!

În același timp, bărbatul din mine spune: “Ai o responsabilitate, ai o casă, hai să vedem cum gestionăm lucrurile ca să fie bine!”. Am o soție înțelegătoare! Ea face parte din proiectul acesta și din mine, este în spatele meu, mă susține!”

Ce spune despre despărțirea de Pro TV

Chiar dacă a făcut mulți ani parte din familia Pro TV, Adrian Nartea a luat decizia de a se muta la Antena 1 pentru o nouă provocare. Actorul a punctat că despărțirea de trust a fost cu zâmbete, dar și cu lacrimi, însă nu există resentimente:

“Nu e absolut nicio ranchiună, despărțirea a fost amiabilă, cu drag, dar și cu lacrimi! Așa se întâmplă! Sunt schimbări în viață, mai ales în cea profesională, pe care trebuie să le faci! Tragi linie, vezi plusuri, vezi minusuri, totul trebuie să fie diplomat și sincer! Așa a și fost. Lucrurile sunt cu voie bună și cu zâmbete!”

Ce spune de așteptările pe care le au fanii

Chiar dacă lumea știe că este o fire sportivă, Adrian Nartea se teme de așteptările pe care le au fanii de la el. Acesta consideră că poate să fie trimis acasă din cauza unei probe pe care nu poate să o facă, care nu are legătură cu forța fizică:

“De asta îmi este cel mai frică! De toate așteptările mari! Toată lumea mă vede competitiv, în finală! Stați, fraților, să ajung! Poate pic din prima probă! Cine știe ce probă de cusut și de țesut îmi dă! Poate nu o să pot să o fac! Așteptările mă omoară!

Când ai o așteptare, compensarea este dezamăgirea! Nu ai cum altfel! Foarte rar este altceva! Cam așa se întâmplă! Tot timpul am învățat să nu am așteptări! Singura persoană de care îmi este frică sunt eu! O să știu să mă gestionez cumva!

Citește și Motivul pentru care Adrian Nartea și soția lui nu și-au dorit o bonă pentru fetițe: “E prea departe de noi gândul” VIDEO EXCLUSIV

Când pleacă la Asia Express

Adrian Nartea ne-a mărturisit că o să plece, alături de ceilalți concurenți, la Asia Express în acest weekend:

“În câteva zile! Nu știu dacă am voie să zic data exactă, dar e în weekend! Acesta, da! (n.r. în acest weekend pleacă) Sunt pe ultima sută de metri! Am bagajul, trebuie să îl aranjez!”

Citește și Ce pățește Adrian Nartea când iese pe stradă. Nici lui nu-i vine să creadă: “Destul de greu” VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *