După aproape 12 ani de la lansarea serialului fenomen ”Las Fierbinți” pe micile ecrane, se vorbește tot mai des despre finalul lui. Chiar dacă nici publicul, nici producătorii, dar mai ales actorii nu își doresc acest lucru, toată lumea este conștientă de faptul că orice început are și final. Toți însă speră ca finalul să fie cât mai departe. Conștient că va veni și acel moment, Adrian Văncică declară în exclusivitate pentru EGO.ro că el cu siguranță va continua să scrie la scenariu, însă cel mai probabil acele scenarii se vor transforma în unele de film.
Încă de la primul episod, Adrian Văncică a transformat personajul ”Celentano” în unul extrem de popular și îndrăgit de public. Cu toate că lumea îl asociază cu acest personaj comic, de-a lungul timpului Adrian Văncică a interpretat tot felul de tipologii și culmea, un rol dramatic i-a adus cele mai multe premii din carieră.
Pentru cei care nu își mai aduc aminte, în urmă cu 3 ani, Adrian Văncică a avut rolul principal în scurtmetrajul ”Cadoul de Crăciun”, peliculă care a fost aleasă de Academia Europeană de Film ”cel mai bun scurtmetraj”, adică echivalentul european al Oscarului. Producția regizată de Bogdan Mureșanu a obținut la acea vreme 53 de trofee, dintre care ”Celentano” a luat două premii de întepretare, unul în Spania și unul în Belgia.
Dar cel mai important, pe lângă aceste premii, scurtmetrajul a fost propus pe lista scurtă pentru Oscar. Cu toate că aveau mari șanse, din păcate filmul românesc nu a reușit să ia marele premiu, însă echipa nu a renunțat nicio clipă la marele vis. Astfel că, anul viitor, pregătesc o continuare a filmului ”Cadou de Crăciun” cu care speră să aibă la fel de mare succes.
”Am bagajul și acum făcut. E bagajul făcut, numai că nu s-a nimerit. Dar dacă tot m-am întrebat, hai să-ți spun. Scurtmetrajul ăla a fost un scurtmetraj pentru că nu am avut bani să facem lungmetrajul. Între timp, ce să vezi? Am adunat și banii. Și ce să vezi? Am făcut și lungmetrajul. Și ce să vezi? La anul o să și apară. Se va numi ”Flori în decembrie”. Și ce să vezi? Chiar o să luăm Oscar-ul”, ne-a povestit Adrian Vănică, în exclusivitate pentru EGO.ro.
”Flori în decembrie” este cumva o continuare a scurtmetrajului ”Cadou de Crăciun”, deși acțiunea este cu totul alta. Rolul principal va fi tot jucat de Adrian Văncică, postură în care mulți români nu prea sunt obișnuiți să-l vadă. Prestația lui va fi într-o dramă, nu o comedie savuroasă, așa cum ne-a obișnuit în cele 22 de sezoane ”Las Fierbinți”.
”E același rol. A intrat scurtmetrajul, dar s-a lungit filmul. O să luăm absolut tot ce se poate în materie de premii cu el și ceva pe deasupra. Una sunt filmele de autor, alta cele comerciale. E bine să fie de toate felurile. Am înțeles că este și un festival de astfel de filme, comerciale. E foarte bine. Nu știi când vreodată o să ajungă să fie un film care să le facă pe amândouă, să fie și foarte bun, să aibă și succes la public. Nu știi niciodată. Ce să zic, filmul de autor este foarte bun câtă vreme îl înțelege autorul”, a completat îndrăgitul actor.
Până la lansarea oficială a lungmetrajului, care va avea loc undeva anul viitor, Adrian Văncică se dedică în continuare serialul ”Las fierbinți”, atât prin prisma personajului ”Celentano”, cât și din punct de vedere al scenariului.
”Deocamdată sunt chitit pe scris pentru serial. Și scriu multe. Nu știu. Am peste 150 de episoade scrise. Lucru care nu este ușor. Când se va termina mă voi apuca și de altceva. Dacă tot am învățat să mănânc cu bețișoarele, cum ar veni, am învățat și meseria asta, hai să o duc mai departe”, a povestit actorul pentru EGO.ro.
Citește și: Filmul românesc în care o să apară Horia Brenciu. Pavel Bartoș l-a dat de gol: “E nebunie” VIDEO EXCLUSIV
Chiar dacă face asta de aproape 12 ani, Adrian Văncică nu se simte însă pregătit să părăsească personajul Celentano, ba chiar nu vrea să se gândească la ziua în care filmările pentru serial se vor încheia. Este conștient însă de faptul că va veni acel moment.
”E așa ca un sequoia. O să fim toți în scaunul cu rotile: ”Bobiță, adu mă o bere”. Întrebarea ta este bună, răspunsul meu este unul singur. Habar nu am cât va dura. Eu sper să dureze, dar nu știe nimeni cât va dura”, ne-a mai povestit Adrian Văncică, completând că el crede că va continua să scrie scenariul pentru serial, chiar și după terminarea filmărilor. ”Știi care este treaba? Când se va termina serialul eu o să continui să scriu că nu o am ce să fac. O să mă întrebe lumea ce fac și eu o să le răspund că scriu, că nu are nimic că s-a terminat, eu scriu mai departe”.
Se prea poate aceste scenarii de serial să se transforme în unele de film și, în curând să vedem mai multe lungmetraje semnate de Adrian Vănică. Mai ales că producțiile în care joacă sau pe care le scrie, se dovedesc a fi unele de mare succes, cu mare priză la public, dar și la Festivalurile de Film.
”Până la Hollywood vreau să îmi promiteți că o să veniți la lansarea filmului ”Flori în decembrie”. Nu știu exact data când va fi lansarea, că nu sunt eu autorul, eu sunt a 7-a roată la căruță acolo, dar vă caut eu”, a mai completat Adrian Văncică pentru EGO.ro.
Video: Mihai Robu