Afacerea cu care logodnica lui Speak vrea să dea lovitura. Ce pregătește Ștefania: „Este una din dorințele mele cele mai mari” VIDEO EXCLUSIV

Cu ce se ocupă vedeta, pe lângă muzică

Ștefania, logodnica lui Speak, nu doar că a intrat în forță în industria muzicală din România, piesele ei devenind hit-uri în ultima perioadă, ci s-a lansat furtunos și în domeniul afacerilor. Artista comercializează produse de beauty, dar și costume de baie sub propriul brand. Ștefania a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că nu se aștepta să fie atât de greu.

Ștefania: „Îmi place mult să investesc în haine”

Ștefania a avut nevoie de un imbold pentru a-și arăta talentele și pentru a demonstra că nu este doar o foarte bună dansatoare. Acum, piesele ei sunt extrem de fredonate și prezente în topurile radiourilor românești, iar logodnica lui Speak a devenit un brand în adevăratul sens al cuvântului.

Pe modelul artiștilor internaționali, Ștefania și-a dus pasiunile pentru haine și produse de beauty la nivel de business, iar acum produce atât costume de baie cât și produse pentru îngrijire a pielii. Artista mărturisește că, în ciuda aparențelor, nu este o persoană care investește extrem de mult în haine, accesorii și cosmetice, însă a învățat de-a lungul timpului să le combine în așa fel încât să se folosească de anumite produse pe un termen îndelungat. Aceeași rețetă o aplică și în cazul afacerii ei.

„Să știi că nu îmi cumpăr atât de multe. Nu cred că vă dați seama, dar eu le rulez de mult, le combin, iau ceva și pare că este altceva. Dar îmi place să investesc. Îmi place mult să investesc în haine, nu am să mint. Să știi că hainele nu sunt scumpe, cele pe care mi le iau. Îmi iau piese care nu sunt cele mai accesibile, dar nici neaccesibile. De obicei pe accesorii merg mult”, ne-a declarat Ștefania, care încearcă să fie cât mai aproape de publicul ei prin tot felul de filmulețe cu diferite teme.

„Într-adevăr cred că în ultimele două săptămâni am fost un pic mai absentă. Ultimul episod este cu colecția mea de make-up, dar sunt destul de activă. Fac episoade de beauty. Sunt pe canalul de YouTube Ștefania Beauty”.

„Poate să fie greu în momentul în care vrei să-ți faci rețetă proprie”

Pasiunea pentru make-up a dus-o la nivel de afacere acum doi ani când a lansat primele produse de îngrijire a pielii. Pentru că nu și-a dorit să fie doar un simplu distribuitor, ci să aibă propriul produs, artista mărturisește că a trebuit să depună muncă titanică, lucru pe care nu-l anticipa absolut deloc.

„Înainte să mă apuc de treaba asta am zis că ce poate să fie atât de greu. Să știi că sunt două variante: poate să fie greu în momentul în care vrei să-ți faci rețetă proprie, așa cum m-am gândit eu, dar este și varianta în care sunt deja niște rețete prefăcute pe care ți le arată fabrica respectivă și poți să le testezi și să schimbi lucruri la ele. Dar eu am plecat pe ideea să fac eu de la zero și uite, că am vorbit despre iluminator, producerea lui a durat undeva la opt luni. Doar proiectarea rețetei, apoi testarea. După un an a ieșit ce trebuie și am lansat”, ne-a mai declarat iubita lui Speak, completând că a avut norocul să întâlnească experți care să o îndrume pe acest drum.

„Am avut noroc de niște chimiști extrem de buni, care m-au ajutat la rețete și le-am făcut cât mai aproape de perfectul pentru piele. Există anumite produse care nu sunt 100% organice, dar care se regăsesc în mare parte în produsele de pe piață și nu fac rău pielii. Produsele pe care le avem nu fac deloc rău pielii, nu au un efect negativ asupra pielii în niciun fel”.

Citește și Speak, cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru Ștefania. Ce a făcut public chiar de ziua ei

„Îmi doresc să fac și cosmetice”

Ștefania nu vrea să pozeze însă în vreun mare brand de produse de beauty, ci recunoaște că este la început de drum, ba mai mult decât atât spune că ceea produce ea nu sunt produse dermatocosmetice, ci doar niște uleiuri și creme de corp care ajută la înfrumusețarea pielii, fără să aibă efecte negatice.

„La mine nu neapărat ambalajul a fost focusul, ci produsul în sine, calitatea lui. De asta momentan mie îmi este destul de frică să mă bag pe produse care fac ceva, adică produse de hidratare pentru față, regenerarea pielii. Acolo îmi este puțin teamă. Cred că mai am nevoie de ceva experiență ca să văd ce și cum. Momentan suntem pe frumusețea pielii cu iluminatorul și uleiurile de plajă care sunt bestseller-urile noastre”, a mai povestit Ștefania pentru EGO.ro, declarând că acesta este și motivul pentru care nu a scos până acum o linie de produse de make-up.

„Îmi doresc să fac și cosmetice. Este una din dorințele mele cele mai mari. Cred că o să vină momentul ăsta, dar nu în viitorul cel mai apropiat. Cred că în vreo doi ani o să facem treaba asta. Suntem deja în niște discuții, dar acolo este o muncă și mai mare. Am aflat niște lucruri și eram…Doamne…Deci mai durează un pic”.

Citește și Ce obsesie are Ștefania, iubita lui Speak, înainte de spectacole. Artistul a dat-o de gol: „ Trebuie să fie totul ceas” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *