Specialiștii recomandă ca cele mai multe intervenții chirurgicale să fie făcute după încheierea sezonului estival, așa că perioada vacanțelor de iarnă poate fi momentul ideal pentru diferite retușuri estetice și intervenții chirurgicale. Doctorul Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie estetică, a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro de ce ar trebui însă să ținem cont în perioada de recuperare de după operații.
Deși perioada sărbătorilor de iarnă poate fi momentul ideal pentru o intervenție estetică, expunerea la frig este un factor principal de urmărit. În general, temperatura scăzută și expunerea la aceasta nu este o contraindicație a intervențiilor de chirurgie estetică, explică dr. Cristian Nițulescu, însă vorbind doar despre o perioadă rezonabilă petrecută în temperaturi scăzute.
„Doar pentru că ieșim puțin afară și este frig nu ar fi nicio problemă și nu trebuie să ne temem că poate avea un efect asupra rezultatului unei intervenții. Când vorbim însă de expunere îndelungată, la temperaturi sub 0 grade Celsius, mai ales în cazul persoanelor care lucrează în aer liber, atunci vom temporiza intervențiile chirurgicale pentru câteva luni, în special pe cele de rinoplastie și lifting facial”, a declarat chirurgul pentru EGO.ro.
Cu alte cuvinte, se pot face aceste intervenții însă doar în cazul în care se protejează intens zonele operate. Din fericire, iarna permite ascunderea mai ușoară a cicatricilor și bandajelor folosite în procesul de recuperare.
Mai greu este pentru cei care sunt pasionați de sporturile de iarnă și vor să profite de vacanță pentru a merge pe pârtie. În cazul persoanelor care așteaptă cu nerăbdare zăpada, dar tocmai au făcut o intervenție estetică, acestea pot practiva sporturi de iarnă la aproximativ două luni post-operator, indiferent de operație.
„Aș recomanda evitarea sporturilor de contact cum ar fi hocheiul pentru pacienții operați de rinoplastie. Schiul și patinajul sunt binevenite la două luni post-operator, cu amendamentul că expunerea mai mult de câteva ore adunat la temperaturi care scad cu mult sub 0 grade, nu este benefică”, a mai precizat Dr. Nițulescu.
O altă întrebare care apare în rândul pacienților care aleg să recurgă la chirurgia estetică în perioada Sărbătorilor de iarnă este cea legată de dietă, mai ales că masa de Crăciun reprezintă o tentație pentru cei mai mulți dintre noi. Medicul precizează că anumite feluri de mâncare specifice acestei perioade trebuie consumate cu măsură sau chiar evitate.
„Post-chirugical, mai ales în cazul intervențiilor abdominale cum ar fi lipoaspirația sau abdominoplastia, în general le recomandăm pacienților diete ușoare, cu multe componente vegetariene și cu carne de bună calitate, cum ar fi peștele, curcanul sau puiul. Evitarea consumului de grăsim este benefic post-operator cu siguranță”, a mai explicat medicul pentru EGO.ro.
Cu alte cuvinte, cei care vor să arate impecabil în noaptea dintre ani, trebuie să renunțe la tradiționala masă de Crăciun și să-și creeze o dietă cu totul diferită. Chirurgul ne-a mărturisit că acestea ar fi însă doar câteva limitări la care pacienții să țină cont atunci când și-au programat o intervenție chirugicală în perioada vacanței de iarnă. De partea cealaltă însă, beneficiile pot fi numeroase. Plecând de la faptul că pacientul sau pacienta va avea parte de o schimbare pe care și-o dorește de ceva timp, zilele libere le oferă mai mult timp pentru recuperare, iar sezonul rece permite ascunderea mai ușoară a cicatricilor și bandejelor.