Alexandru Arșinel, marele actor de comedie care a încetat azi din viață, la vârsta de 83 de ani, își făcuse deja cavoul, la Bellu. Se spune însă că astfel ar fi atras moartea mai repede. Preotul Mirea Vârtejanu, de la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”, din București, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre șocanta decizie a lui Alexandru Arșinel, care nu a fost privită cu ochi buni de superstițioși.
Alexandru Arşinel va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, locul său de veci, pe care și-l alesese singur, încă din 2015, fiind situat lângă capelă. Un loc de veci costă, în Cimitirul Bellu, în jur de 10.000 de euro.
„Sunt un om gospodar şi mi-am făcut mormânt la Bellu. Să nu aibă grijă copiii cand n-o să mai fiu. Eu sunt un om gospodar și pregătesc toate în așa fel încât să nu las multe probleme după mine. Eram la Noaptea Muzeelor și Bellu e considerat muzeu. Și am primit de la Primărie un telefon să merg cu câțiva colegi, după spectacol, să aprindem câteva lumânări la mormintele marilor actori, că ne așteptau cei de la Bellu.
Ne-am dus, ne-au primit imediat, am aprins lumânări. Și eram cu niște colegi de la Teatrul Tănase: „Hai să vă arăt un mormânt de-al unui coleg de-al nostru”. Și mergeam așa și am ajuns la vreo 10 metri de locul unde este mormântul meu. Era acolo o familie cu doi copii așa… mai mari și el și ea își ziceau: „Hii, uite mormântul lui Arșinel!”, la care eu zic „Aici sunt, doamnă!”. „Vai, domnule Arșinel, așa ne-am speriat că e mormântul dumneavoastră!” La care și ăștia, actorii: „Du-te, mă, unde ne-ai adus aici, să ne arăți mormântul?!”, povestea Alexandru Arșinel pentru evelinepauna.ro. Pe cruce este trecut și numele soției sale, Marilena.
Din bătrâni se spune că nu este bine să-ți faci singur loc de veci și nici să treci numele pe cruce, pentru că, astfel, vei atrage moartea mai repede. Cât este superstiție? Contactat de reporterii Ego.ro, preotul Mirea Vârtejanu, de la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”, din București, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre decizia șocantă a lui Alexandru Arșinel:
”De ce îți cumperi mașină sau haine? Omul în viață își face de toate, își cumpără și case, dar și loc de veci, cimitirul nu are importanță unde este, că e în București sau în Ploiești, în cimitir trebuie să fii îngropat.
El, ca actor, a vrut la Bellu. Nu e nimic rău că și-a făcut loc de veci dinainte, nu trebuie mers pe superstiții. Nu trebuie să se sperie nimeni, nu a atras moartea mai repede, cum am mai auzit. A murit când l-a luat Dumnezeu. Pe cruce se trece data nașterii, apoi, după ce omul trece la cele veșnice se trece și data morții!”.