La început nu m-a deranjat că era calculat și atent cu banii. Mai mult, eu aveam banii mei, nu am avut niciodată nevoie de ajutorul lui financiar. Iar la diferite ocazii, cadourile erau cumpărate cu cap. Nu am primit de la el niciodată ceva care să nu-mi placă, să nu-mi fie folositor sau să nu-mi vină. Am crezut, atunci, că așa va fi mereu. Dar ajung să am certuri grave cu soțul meu din cauza cheltuielilor. Acum a ajus să-mi reproșeze și când cumpăr mâncare. Dar pe de altă parte, dacă nu are mâncare în casă, tot eu sunt de vină. Am ajuns să-mi fie frică să cumpăr cele necesare în casă, de teamă că iar va face scandal. Cadouri, nici nu îmi mai amintesc de când nu am mai primit de la el.
Încă de la bun început a vrut să fim cu bugete separate. Am împărțit întreținerea și utilitățile, iar în rest, fiecare suntem cu bugete separate. Nu am avut nimic împotrivă, până când a venit copilul nostru. Salariul meu este mult mai mic decât al lui, iar de când a apărut cel mic, abia reușesc să mă descurc.
El, în schimb, e foarte grijuliu cu banii lui, chiar și când îi spun că e nevoie să cumpărm câte ceva pentru copil sau în casă.
N-are rost să spun că, după un an, deodorantul pe care-l primisem de la el s-a terminat. Nu era vreun deodorant de firmă, dar cum nu aveam acces la vreun parfum, era bine și așa. Când i-am spus că s-a terminat – fără să pretind să-mi ia altul – a făcut un circ de neescris. Că l-am folosit prea intens și că nu știu să am grijă de ce primesc. Chiar dacă mă ținuse flaconul ăla mic un an întreg. El se aștepta, probabil, să mă țină toată viața.
Dacă îi spun că avem nevoie de ceva pentru copil, o ia razna. Spune mereu că sunt cheltuitoare și că nu am grijă de bani.
Mereu pune întrebări suplimentare: de ce am nevoie de acel produs, cât costă, dacă sunt și mai ieftine, dacă e absolut obligatoriu să-l cumpăr, dacă nu mă descurc și fără, adică trebuie să-i fac un raport precis.
M-am înfuriat de multe ori și i-am spus că nu mai am nevoie de nimic. Problema este că, deși cumpăr doar cele necesare în casă sau pentru copil, mă ceartă și face scandal că nu știu să am grijă de bani. Nu știu cum aș putea să am grijă, din moment ce avem nevoie de hrană și de îmbrăcăminte, iar salariul meu se duce în câteva zile după ce-l pimesc. Plus că la cel mic îi trebuie diferite lucrușoare. Nu spun de jucării, că nu am curaj să dau banii pe ele, dar sunt tot felul de cheltuieli pentru el.
Nu știu dacă e normal așa. Nu vreau să-mi cumpere mie nimic, dar nici nu e firesc să mă rog de el să cumpere scutece la copil, o suzetă nouă sau hăinuțe. Am impresia că este mai mult rea voință, decât atenție pentru bani.
Ultima ceartă serioasă am avut-o când s-a îmbolnăvit copilul nostru, care acum are 10 luni. E foarte dificil cu el acum, mai are puțin și începe să meargă singur, iar eu abia mai pot să mă ocup de el și de gospodărie.
Cel mic a răcit, iar în opinia soțului meu, eu am fost de vină pentru că nu am avut grijă de el. Am mers la medic, iar pe rețeta pe care ne-a prescris-o a trebuit să plătim ceva, pe lângă cele compensate. Dacă aș mai fi avut bani din salariul meu, le-aș fi cumpărat eu. Dar banii mei s-au dus în câteva zile, așa că a trebuit să apelez la el.
Ei bine, a făcut circ în farmacie, m-a făcut în fel și chip. Că din cauza mea, că nu am avut grijă de copil, acum el trebuie să scoată bani din buzunar să plătească medicamente.
Mă întreb acum dacă e normală viața pe care o duc alături de soțul meu. Dacă e normal să ajung să am certuri grav cu soțul meu din cauza cheltuielilor.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!