Arhitectul Alex Gavrilescu nu doar că îi ajută pe cei mai puțin norocoși să-și reclădească o viața mai bună, reușind să le renoveze casele, dar este și unul dintre cei mai apreciați sculptori contemporani. Cu o mare slăbiciune pentru Constantin Brâncuși, ale cărui opere i-au influențat decizia de a face sculptură, Alex Gavrilescu a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că în momentul de față această artă este reperul lui în viață.
EGO.ro: Știu că ești pasionat și de sculptură, însă de câteva luni bune nu am mai văzut nimic nou pe site-urile sociale. Nu ai mai lucrat în ultima perioadă sau strângi toate operele ca să le prezinți într-un vernisaj?
Alex Gavrilescu: Offf….aici apeși pe un buton așa sensibil, sufăr că nu am reușit să îmi fac un atelier după sufletul meu. Timpul nu mi-a permis mai mult de câteva albume de schițe pentru ce urmează să produc în următorii ani. Pasionat este puțin spus, atât arhitectura, cât și sculptura pentru mine reprezintă altarul unde eu merg și mă rog. Au fost, sunt și rămân reperele mele în viața asta.
Te detașezi total de orice atunci când te apuci de sculptat sau ai nevoie să fii într-o anumită stare ca să poți să intri în atelier?
Absolut. Detașarea este necesară și trebuie să te faci una cu materialul ca să îl poți înțelege, ca el să îți permită să îl lucrezi. Este un dialog între tine și materialul pe care îl lucrezi, întâi îl lași să îți vorbească, asculți până la capăt tot ce vrea să îți spună, apoi te confesezi tu ca spirit, nu ca om- dacă o faci ca om nu iese nimic. Este necesară detașarea chiar și de tine însuți, uneori, dacă vrei să produci ceva de o valoare atemporală.
Partenera ta nu a încercat să profite de pe urma talentului tău și să te roage să sculptezi și marțipan sau pastă de zahăr, cu alte cuvinte să-i faci niște torturi spectaculoase? Dar copiii?
Nu a încercat nimeni să „profite” de abilitățile mele să îi zicem într-un mod comic sau de divertisment (râde). Văd abilitatea, oricare ar fi natura ei, mai mult decât o cunoaștere dobândită. Talentul este forța de a scoate și a transpune în realitate o trăire sau o idee fie revoluționară, fie un sentiment extrem de sincer cu scop de a ajuta sau bucura pe cei din jur.
Fetele tale nu vor să intre și ele în atelier, să se joace cu tine sau ele sunt atrase mai mult de activitățile mamei lor? Sunt la vârsta la care le place să aibă unghiile date cu ojă, nu să aibă mâinile murdare?
Fetele mele au atelierul lor, locul unde desenează și pictează mai mereu. Sigur, ne jucăm împreună cu lutul, cu instrumente muzicale, le povestesc de principii de creat, vorbim și lucrăm împreună cu inocența copilăriei și ne luăm în serios ca niște oameni mari. Îmi iubesc enorm copiii și sper, dacă vor și ele pe drumul greu al artelor, să își găsească calea lor, forma lor de a transmite. Din poziția mea de tată, îmi place să cred că sunt cel mai bun prieten al fetelor mele, le modelez și le pregătesc pentru viață, dar niciodată din poziție autoritară. Eu cred că modalitatea mea interactivă prin arta de a le lăsa pe ele să descopere și să se descopere este, din punctul meu de vedere, o alegere bună.
Ai reușit să aduci din pasiunea ta și în proiectele de la Visuri la cheie?
Ooo, multe, de fapt când decoperi DESENUL, descoperi multe. Cred cu tărie că desenul este și Mama și Tata actului creativ, că e muzică, că e vorba de artă ilustratp, arhitecturp, literatură- absolut tot ce ne înconjoară eu cred că este DESEN. Gândește-te că desenezi cu ochii minții tot ce vezi și tot ce gândești, acolo desenezi și trecutul, și prezentul, și viitorul. Da, am avut sezonul trecut trei case unde am modelat și cioplit proiecte speciale pentru familiile pe care noi le-am ajutat.