Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai talentate artiste din România, cucerind publicul prin talentul pe care îl are. Vedeta are o relație deosebită cu nepoatele sale, însă nu știe dacă Amelia, cea mare, o să urmeze o carieră în industria muzicală, chiar dacă are o voce deosebită. Ea ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, motivul.
Alexandra Ungureanu ne-a vorbit despre relația specială pe care o are cu rudele sale. Vedeta ne-a mărturisit că este extrem de apropiată de Amelia, nepoata cea mare. Cele două petrec mult timp împreună și discută despre numeroase subiecte. Cât despre cea mică, artista este sigură că aceasta o să fie foarte descurcăreață:
“Evident că am o legătură mult mai puternică cu cea mare, care a fost prima apărută și puțin mai răsfățată. Fiind mai mare, îmi e mai ușor să vorbesc cu ea. Am avut o relație foarte simpatică cu cea mică, cât a fost foarte mică. Ne-am jucat împreună, acum este domnișorică, este în clasa a 4-a. Este o generație pe care nu o mai înțeleg, dar îmi place de ea. Are un tupeu ieșit din comun, o să fie foarte descurcăreață în viață. Eu ies mai mult acum cu Amelia, este clasa a 11-a, povestim de haine, de băieți, de tot felul de lucruri.”
Totuși, chiar dacă Alexandra Ungureanu este extrem de iubită de români, rudele sale nu sunt impresionate de acest lucru. Vedeta ne-a mărturisit că Amelia este foarte talentată, însă nu știe dacă o să urmeze o carieră în industria muzicală. Familia tinerei nu și-ar dori ca aceasta să se confrunte cu greutățile pe care le-a întâmpinat mătușa ei. Cu toate acestea, cântăreața nu refuză să scoată o piesă alături de nepoata sa:
“Nu are nicio treabă. Mă știe de când era mică, sunt mătușa până la urmă, fac parte din familie. Asta cu partea artistică…Vorbim mult despre chestia asta, are și ea voce, este foarte talentată. Mi-ar plăcea să se îndrepte spre zona aceasta, dar sunt destul de sigură că familia ei nu este foarte încântată pentru că au văzut la mătușa ei cât este de greu. Am senzația că nu este foarte direcționată pe zona aceasta, Dar este talentată și dacă o să fie cândva să fie, cu siguranță o ajut și o să mă implic. Noi am cântat împreună, când era mai micuță. Am avut-o în câteva spectacole, a fost și cu mine la televiziune de mai multe ori. Da, ar fi drăguț să scoatem o piesă împreună.”
Video: Dragoș Enăchescu