Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital. Starea de sănătate a cunoscutului actor nu ar fi una tocmai bună, motiv pentru care angajații azilului unde acesta era au solicitat ajutorul medicilor.
Alexandru Arșinel a ajuns din nou pe mâinile medicilor. Potrivit click.ro, angajații de la azilul unde el este internat de aproximativ o lună au cerut ajutorul medicilor. Actorul se află acum sub supravegherea medicilor de la un spital din București. Problemele ar fi de natură cardiacă, mai scrie sursa citată.
În urmă cu aproape o lună, Cristian Arșinel a declarat că marele actor a fost internat într-un cămin specializat pe probleme locomotorii. Decizia a fost luată de comun acord pentru ca Alexandru Arșinel să se recupereze după problemele de sănătate din ultima perioadă.
„L-am internat pe tata în urmă cu câteva zile la un cămin specializat pe probleme locomotorii, din apropierea Bucureștiului. Tata are niște escare la călcâie și nu se mai poate deplasa. Am decis că e mai bine așa pentru a începe procesul de vindecare și de a se recupera locomotor”, a indicat Cristian Arșinel, pentru impact.ro.
Fiul lui Alexandru Arșinel, Cristian, a spus pentru sursa citată că încă nu se știe cât este necesar ca actorul să rămână internat.
Alexandru Arșinel nu a mai fost văzut pe scena teatrului de la finalul anului trecut. A încercat în luna februarie să revină însă problemele de sănătate nu i-au permis. Tot de atunci nu a mai apărut în spațiul public și nici nu a mai putut fi contactat telefonic. În decembrie anul trecut, Alexandru Arșinel a fost supus unei intervenții pentru montarea unui stent la inimă.
„Sunt acasă, dar nu sunt în regulă, nu mă simt bine, ci doar atât cât este suportabil. Sau atât cât să dau speranțe. S-au adunat mult prea multe. Controlul asupra organismului meu nu-i ok, nu mă simt în putere, nu-l pot controla așa cum aș vrea. Am suportat multe transformări. Și operația pe cord, de acum câteva luni, și transplant de rinichi, s-au adunat prea multe. Sper să nu mă mai întorc în spital”, spunea în luna februarie Alexandru Arșinel.