Alexandru Ion se pregătește să se despartă de rolul de burlac și este în toiul pregătirilor de nuntă cu partenera lui de viață, Evelyn. Cei doi s-au logodit în urmă cu un an, iar acum planifică nunta care va avea loc în curând. De curând, actorul a experimentat ce însemnă cu adevărat o petrecere a burlacilor, grație filmărilor pentru ”Klaus și Barroso”, și mărturisește, în exclusivitate pentru EGO.ro, că nu se gândește să experimenteze acest gen de petrecere și în viața reală.
În cel mai recent film al său, Alexandru Ion interpretează un personaj lăudăros, pe alocuri mârlan, dar care se dovedește a fi un prieten adevărat pentru cel pe care urmează să-l nășească. Îi organizează o petrecere a burlacilor și se asigură că petrecerea este una de pomină.
”Nașu bogătașu, asta îmi rămâne porecla de acum înainte. Am dat bani în filmul ăsta, dar eu am tot povestit că sunt în stadiul acela al existenței că atunci când îmi cad banii din buzunar, nu mă aplec după ei. Este efortul prea mare. Glumesc. Este ceva ce ar spune personajul pe care îl joc în film. Eu sunt un copil modest, crescut la țară”, ne-a declarat amuzat Alexandru Ion despre rolul său.
Pe lângă serialul ”Lia, soția soțului meu”, în ultima perioadă, tânărul actor a făcut parte din tot soiul de proiecte, cele mai multe dintre ele lungmetraje care s-au dovedit a fi de un real succes. Printre acestea se numără: ”Taximetriști”, ”Ramon” sau ”Tati Part-Time”. Cea mai recentă producție fiind ”Klaus și Barroso”.
”Am terminat cu ”papagalii”, Lică (nr. personajul interpretat în filmul ”Taximetriști”) este pus la naftalină. Poate, cine știe, o să-l mai scoatem vreodată cu o ocazie specială, dar acum ne-am mutat pe o altă categorie de bădărani, pentru că și personajul pe care îl joc în ”Klaus și Barroso” este mai mult bădăran, dar este un bădăran mai greu de observat, este un bădăran sub acoperire”.
Atunci când a ales o carieră actoricească, Alexandru Ion și-a dorit ca proiectele lui să fie cât mai diverse, tocmai pentru a putea experimenta tot felul de tipologii de personaje. Spre norocul lui, acest lucru s-a întâmplat, iar în momentul de față se poate lăuda deja cu un palmares atât în ceea ce privește filmele, cât și serialele de televiziune.
”Am jucat și băieți mai drăguți. Uite, în ”Ramon” eram băiat drăguț. Cred că am jucat mai degrabă personaje pozitive decât negative. Cum zici că ”bleguțe”. Ce, Lică era șeful la șmecherie. Niciodată. Dar până la urmă realitatea este că atunci când poți să pui strat în plus față de a fi, nu știu doar bun sau rău, dacă ești bun și bleg sau dacă ești și rău și bleg, deja ai mai multe de jucat, ceea ce este mai frumos. Până la urmă este foarte plăcut să nu joci același lucru de la un proiect la altul”, a mai completat actorul.
Cu toate că a avut parte de o distracție pe cinste la filmările de la ”Klaus și Barroso”, în viața reală recunoaște că nu a fost la prea multe petreceri ale burlacilor, asta și pentru că mulți dintre prietenii apropiați sunt în continuare burlaci.
”Nu s-a căsătorit niciunul dintre prietenii mei apropiați. Sau ba da. S-au căsătorit vreo doi. Dar nu cred că au avut petrecerea burlacilor. N-am fost în poziția asta”, ne-a mai declarat actorul, menționânt că, până în momentul de față, nu a organizat nicio petrecere pentru vreunul dintre prietenii lui.
Poate și de aceea nu crede că înainte de propria nuntă cu Evelyn va avea parte de o petrecere de încheiere a unui capitol din viața lui, cel de burlac. Cu atât mai mult una în stilul filmelor de la Hollywood.
”La Vegas este cam departe, poate mai prin Europa aici, mai pe cultură, mai pe muzee, așa am vorbit cu băieții. Nu știu, nu m-am gândit la asta”, a mai spus actorul.
Asta nu înseamnă că este total împotriva unei ieșiri cu băieții, fie că este vorba doar de o vacanță de câteva zile în afara României. Mai ales că atât el, cât și cei apropiați lui sunt mari amatori de călătorii și de exploatat locuri noi.
”Sunt fără îndoială genul căruia îi place să călătorească cu prietenii și atunci dacă petrecerea burlacilor ar prilejui o călătorie cu prietenii, asta nu poate decât să mă bucure. În formula ei clasică nu aș putea spune că mă atrage foarte tare. Așa cu petrecut toată noaptea și băut, dormit prin șanțuri. Nu este neapărat genul meu”.
Ceea ce este însă certitudine este faptul că nu va avea parte de o petrecere în club, asta pentru că nu este și nici nu a fost vreodată un mare consumator al vieții de noapte. Nu doar prin prisma meseriei care l-a ținut mereu ocupat și nu i-a dat prea mult timp liber pentru a putea ieși la băute cu băieții, dar și pentru că nu este genul care să piardă nopțile astfel.
”Realitatea este că eu nu am mers niciodată foarte des în cluburi. Sunt unele dintre cluburile foarte celebre din București în care eu nu am fost niciodată, nici până acum, așa că experiența mea este mai degrabă redusă cu genul acesta de activități. Deci nu am feedback bun în sensul ăsta”, a mai completat Alexandru Ion pentru EGO.ro.
Video: Mihai Robu