Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, este unul dintre cei mai apreciați artiști români din ultimele două decenii. Cântărețul este un obișnuit al primelor locuri din topurile muzicale românești, iar acum are în plan să devină un artist de calibru și pe plan internațional. Smiley pregătește mai multe colaborări cu nume importante din industria muzicală din străinătate. Soțul Ginei Pistol este și o persoană care pune accent pe forma fizică. A reușit să slăbeacă 10 kilograme într-o perioadă scurtă de timp. Iată la ce aliment a renunțat artistul.
Mulți dintre cei care vor să dea jos kilograme consideră că întregul proces este unul extrem de dificil. Punându-ți astfel de bariere nu faci decât să te demoralizei și mai mult și într-un final să nu îți atingi obiectivul propus.
Smiley este unul dintre exemplele pozitive în acest sens. El a reușit să slăbească repede și sănătos, dând dovadă de multă voință. A înțeles că trebuie să renunțe la alimentele care îi făceau rău și astfel a ajuns la greutatea dorită.
El a dat jos 10 kilograme într-o perioadă scurtă, când ne aflam cu toții în izolare, în timpul pandemiei. O dietă fără dulciuri și sportul l-au ajutat să își atingă țelul.
”Am făcut şi mult sport. Am slăbit chiar vreo 10 kilograme până acum. Eu am avut o dietă strictă de la începutul anului. Acum n-am o dietă specială, numai că nu mai mănânc dulciuri, ceea ce e tragic pentru mine. (râde) Perioada m-a făcut să-mi analizez puţin viata, să analizez unde pierd prea mult timp şi prea mulţi bani. M-a făcut să fiu mai chibzuit, să fiu mai atent cu cheltuielile mele, cu pierderea timpului, cu resursele de toate felurile.”, mărturisea Smiley într-un interviu pentru Adevărul.ro de anul trecut.
Tiberiu Andrei Maria, alias Smiley, s-a născut pe 27 iulie 1983, la Pitești. Încă de când era mic și-a descoperit vocația artistică, iar de la 10 ani a știut că muzica este calea pe care vrea să o urmeze în viață.
Mai târziu, s-a îndreptat către Şcoala Populară de Artă de la Liceului de Arte Dinu Lipatti, secţia chitară clasică, pe care a absolvit-o cu brio.
Deși era de așteptat ca parcursul său academic să continue în domeniul muzical și, eventual, să urmeze cursurile Conservatorului, artistul a luat o decizie suprinzătoare.
Smiley a ales un cu totul alt domeniu în care să studieze. El a urmat cursurile Facultății de Comerț, din cadrul Academiei de Studii Economice. Probabil și-ar fi dorit ca la un moment dat să îi calce pe urme mamei sale, care este de meserie contabil.
Anul 2001 a fost momentul în care artistul făcea pasul cel mare în muzică. El s-a alăturat trupei Simplu, care a făcut istorie în industria muzicală din România, lansând hituri precum “Oare știi”, “Zece”, “Oficial îmi merge bine” și având colaborări de succes cu diferiți artiști consacrați precum Marius Moga, Cream, Alex Velea sau Andra.
Trupa Simplu, din care au mai făcut parte CRBL, Piticu, Francezu, Omu Negru, Tazman și Bebico, a lansat în total nouă albume, iar în 2011, după lansarea ultimului dintre ele, s-a destrămat.
Smiley și-a continuat apoi cariera solo, începută încă din 2008, de când făcea parte din trupa Simplu. Melodiile sale au rupt topurile românești, iar succesul său în plan muzical, dar și carisma lui, i-au lărgit orizontul profesional.
A ajuns să fie distribuit într-un serial difuzat de Pro TV, iar mai apoi a fost cooptat producții de succes precum Românii au Talent și Vocea României, în angrenajul cărora și astăzi este o piesă importantă.