Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, fac educație financiară cu copiii lor. Cum au câștigat primii lor bani: ”S-au prins” VIDEO EXCLUSIV

”A funcționat pentru puțin timp pentru că ei nu sunt niște copii pretențioși”

Alina Pușcaș și soțul ei, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, au încercat să îi crească și să îi educe pe cei trei copii ai lor după propriile reguli. Până în momentul de față, sunt mulțumiți de alegerile făcute, căci Alexandru, Melissa și Iris sunt niște copii cuminți, după spusele părinților. Prezentatoarea emisiunii ”Te cunosc de undeva” a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că deja au început să facă educație financiară cu copiii cei mari, de la vârste la care alți părinți nici nu vor să conceapă.

”Ei sunt foarte diferiți, toți trei”

De când a devenit mamă, Alina Pușcaș s-a implicat activ în creșterea micuților și chiar nu a stat nicio clipă în concediu de maternitate, ci a încercat să îmbine munca cu viața de familie. De aceea, fata cea mijlocie, Melissa, a știut de la început cât de mult muncește mama ei, căci Alina Pușcaș a luat-o cu ea pe platourile de filmare.

”Tot coțofană a rămas, chiar dacă este mijlocia. Are ea stilul ei aparte, tot Wednesday îi mai spunem așa pe ascuns, are același stil, din când în când mai zeflemist, dar între timp s-a mai schimbat, parcă e mai maleabilă puțin”, ne-a povestit actrița despre fiica ei mijlocie.

Melissa Stoenescu părea, încă din primii ani de viață, că vrea să calce pe urmele mamei sale și să se ducă către o direcție artistică, fiind extrem de carismatică încă de când era un bebeluș. Deocamdată nu și-a ales cariera, însă îi place să cocheteze în mai multe direcții.

„E un pic mai diplomată, dar are momente în care nu suntem noi în zonă și are același tupeu, ca să zic așa, de a spune lucrurilor pe nume. Dar încă are acel farmec de copil și sunt înregistrate ca niște chestii haioase. Ei sunt foarte diferiți, toți trei, iar mie asta mi-a și plăcut. Pentru că eu nu mi-aș fi dorit să fie trași la indigo. Dar sunt niște personalități atât de diferite și totuși când vor să se unească, sunt ceva…Mie îmi place foarte mult chestia asta. Eu mă dau lovită și supărată că se unesc, dar mie îmi place”, a completat Alina Pușcaș.

Citește și: Alina Pușcaș vrea să joace din nou în filme. Ce este dispusă actrița să facă pentru un nou rol: „Din păcate nu prea am acces acolo” VIDEO EXCLUSIV

De aceea, Alina Pușcaș o încurajează să facă absolut orice își dorește și chiar o recompensează financiar dacă munca ei presupune o remunerație.

”S-a filmat la un moment dat, am încurajat-o și i-am zis că, dacă simte nevoia să facă niște mici video-uri explicative despre ceva, îi fac un canal de YouTube, îl gestionez eu și dacă face bani, îi pun în cont. Mi-a zis că o să încerce. A încercat și îi place să vorbească cu camera, dar nu a continuat. E un fel de joacă”.

Alina Pușcaș și soțul ei i-au plătit pe copii pentru munca depusă în clinică

Chiar dacă susține că nu le oferă chiar tot ce își doresc și, mai mult decât atât, i-a învățat că nu trebuie să primească zilnic anumite lucruri, Alina Pușcaș i-a educat să aprecieze banul și să muncească pentru el.

”În vară îi mai lua Mihai la clinică, pentru că nu aveam unde să-i lăsăm, și Alex, și Melissa și-au dat seama că, dacă fac chestii prin cabinet, la final de zi le dădea 50 de lei. S-au apucat să le ceară tuturor, că intrau prin cabinete, dacă vor cafea, apă. Inclusiv pacienților le cerea. I-a spus Mihai lui Alex că îi plătește de la el cei 50 de lei și că nu trebuie să ceară la toată lumea 50 de lei pentru o cafea. Au înțeles ei, dar cumva s-au prins că trebuie să facă ceva ca să obțină niște bani. Dar a funcționat pentru puțin timp, pentru că ei nu sunt niște copii pretențioși. Ei când au ceva cerințe, sunt punctuali și își doresc tot anul acel ceva. De obicei așteaptă un Moș Crăciun, o zi de naștere. Nu bat din picior și acum ne dorim”, a mai completat Alina Pușcaș pentru EGO.ro.

Citește și: Motivul pentru care Alina Pușcaș a refuzat participarea la „Power Couple” și „Asia Express”: „Ar fi fost aproape imposibil” VIDEO EXCLUSIV

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *