O serie de măsuri sociale intră în viagoare de la 1 ianuarie 2024. Printre veștile bune se numără și cea privind creșterea alocațiilor copiilor. Iată cu cât se majorează acestea.
Părinții primesc vești bune la început de an. Începând cu această lună, alocațiile copiilor vor fi majorate. Cuantumul creșterilor va depinde însă de vârsta copiilor.
Din prima zi a acestui an, toate alocațiile vor fi majorate cu 13,8%, la fel ca în cazul pensiilor de stat. Este preactic o majorare identică cu rata inflației din anul 2022, anunțată la începutul anului trecut de Institutul Național de Statistică (INS).
În prezent, minorii cu vârsta de până la doi ani, sau cei cu dizabilități, primesc lunar o alocație de 631 de lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, primesc de la statul român 256 de lei.
Astfel, după indexarea de 13,8%, minorii mai mici de doi ani, vor primi începând cu data de 1 ianuarie 2024, 87 de lei în plus, ceea ce înseamnă că alocația va fi de 719 lei.
În cazul copiilor și adolescenților cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, alocația se va mări cu doar 35 de lei, ajungând astfel la valoarea de 291 de lei.
Important de menționat este și faptul că de alocație pot beneficia și elevii care au împlinit 18 ani, până la finalizarea ciclului liceal / de învățământ profesional, dar nu și după ce împlinesc 26 de ani.
Indemnizația de creștere a copilului, plus alte opt forme de ajutor social se vor majora începând cu data de 1 martie. Indexarea se va face raportat la rata inflației din 2023, neanunțată încă de Institutul Național de Statistică. De regulă, INS anunță rata inflației din anul precedent după data de 15 ianuarie.
De creșteri sunt vizate și indemnizația de șomaj, ajutorul social, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, și ele calculate tot pe baza indicelui social de referință (ISR). ISR se actualizează din oficiu la data de 1 martie a fiecărui an cu rata medie a inflației din anul trecut, dacă aceasta a fost pozitivă, potrivit legii nr. 225 din 26 iulie 2021.