Aveam doar 15 ani când ne-am cunsocut. Era prima zi de liceu și s-a așezat în banca din fața mea. Mi se părea că e cel mai frumos băiat din lume. Dar a trecut mai bine de un an până când m-a invitat prima dată la un film. Apoi am avut o relație de 20 de ani cu el. Însă acum sunt căsătorită cu altcineva.
După acel film văzut împreună cu Nicu a urmat o relație de 20 de ani. Practic, ne-am petrecut cei mai frumoși ani ai vieții noastre împreună. Însă în toți cei 20 de ani care au urmat, de la 16 la 36 de ani, nu am reușit să evoluăm în această relație. Nu am reușit să depășim niște praguri pe care singuri ni le-am impus. Ori ne-a fost comod așa. Nu știu.
Ne-am dus la facultate amândoi, în același oraș. După un an, aveam amândoi câte un job part-time și ne-am mutat la un cămin privat. Acolo erau și fete și băieți, dar pe paliere diferite. Oricum, era ca și cum am fi locuit împreună. După aceea nu am mai vrut să revenim acasă, am rămas amândoi în orașul studenției. Nicu și-a găsit de lucru primul, el fiind psiholog. Eu, care am terminat Relații Publice, mi-am găsit mai greu, dar am reușit în cele din urmă. Norocul nostru a fost că în căminul privat am mai putut să stăm și după ce am terminat facultatea. Regimul era total diferit față de cele de stat. Suma fiind mult mai mică decât o chirie, am reușit să ne descurcăm în primii doi ani după facultate.
Apoi, Nicu s-a angajat în vânzări, după ce a mai făcut un curs și a început să câștige foarte bine. Mi-am găsit și eu un post la o companie și toată viața noastră era perfectă de-acum. Mai lipsea doar să facem pasul, și anume să mă ceară în căsătorie. Dar nu a făcut-o. An de an, credeam că acum a venit momentul. Dar pentru el nu a fost niciodată momentul potrivit.
După ce am trecut de 30 de ani, am început să pun eu întrebări și să-i sugerez că aș vrea să ne facem o familie, să avem un copil. Nicu însă nu a vrut să audă. Mi-a spus că el nu e pregătit să devină tată și m-a avertizat să nu-l pun cumva în fața faptului împlinit.
Au trecut câțiva ani cu astfel de discuții, iar la un moment dat eu nu am mai suportat. I-am spus că vreau copil, măritată sau nu. El a refuzat categoric și mi-a spus că, dacă vreau atât de mult un copil, atunci el mă lasă liberă. Pentru că el nu vrea copii.
A fost momentul în care ne-am despărțit. Într-o săptămână eram mutată în alt apartament, iar după încă o lună aveam un alt iubit. De cum ne-am cunoscut, am știut că vom fi împreună. Prea ni se potriveau toate principiile de viață. De la prima întâlnire mi-a spus că el are aproape 40 de ani și că nu își mai dorește aventuri. Că le-a făcut pe toate până la vârsta aia și că acum vrea să se așeze la casa lui. Că vrea o soție și copii. A fost exact ce voiam să aud. La fel voiam și eu, așa că, șase luni mai târziu, eram la ofițerul Stării civile, cu câțiva prieteni apropiați alături.
Culmea a fost că, la doar două săptămâni, am aflat că și Nicu făcea același lucru. S-a căsătorit și el, dar s-a mutat în orașul natal. Multă vreme nu am mai vrut să știu nimic despre el, însă după câțiva ani am aflat că are doi copii. Și eu am doi copii.
Nu știu ce fel de tată este, nici cum l-a convins fata aceea, care avea 15 ani mai puțin ca el. Cert este că a reușit ceea ce eu n-am reușit, deși am avut o relație de 20 de ani cu el. Mama îmi mai spune că aude mici bârfe în orașul natal, cum că s-ar purta urât cu ea și că ar avea crize de gelozie. Mă miră, pentru că eu nu am experimentat așa ceva cu el. Dar cine știe, oamenii se mai schimbă.
Viața mea e împlinită acum și nu îmi pare rău de nimic. Nici de cei 20 de ani petrecuți cu Nicu. Au fost frumoși. Cu excepția ultimilor 5-6 ani, când au început discuțiile în contradictoriu, au fost ani frumoși. Dar nu îmi pare rău nici că ne-am despărțit. Am doi copii minunați cu soțul meu. Unul începe clasa a opta, iar celălalt a șasea. Sunt foarte mândră de băieții mei și am de gând să-i învăț să fie responsabili, să-și asume răspunderi și să-și recunoască emoțiile. Să nu stea într-o relație doar pentru că e comod. Am de gând să-i educ să fie bărbați adevărați. Așa ca tatăl lor.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!