Viața nu e întotdeauna așa cum ne-o imaginăm noi sau cum ne-o dorim. Când m-am căsătorit nu aș fi crezut că voi ajunge aici. Dar acum am divorțat și încerc să merg mai departe.
Am divorțat după cinci ani de căsnicie, cinci ani în care am făcut tot ce am putut eu ca să salvăm mariajul nostru. Se pare însă să doar eu am luptat pentru asta. Soțul meu, care acum este fostul soț, nu părea să fie afectat de problemele dintre noi. Ba, mai mult, aveam impresia că le cauzează și le întreține.
Nu îl interesa nici măcar o clipă dacă eu sunt bine sau nu, dacă ceva mă deranjează sau dacă sunt bine. El avea viața lui, la fel ca și înainte de căsătorie. Din care eu nu făceam parte. Avea prietenii lui, care sunt toți necăsătoriți și cu care mergea la bere, iar în weekenduri petrecea prin cluburi.
Problemele au început să apară când am vrut să merg cu ei. Și dacă am văzut că nu acceptă, atunci am vrut și eu să ies cu prietenele mele, care mai erau necăsătorite. Cu cele căsătorite nu aveam cum să ies, pentru că ele trecuseră de faza cluburilor de noapte. Atunci însă au început să apară problemele între noi. Reacția lui m-a teleportat în urmă cu câteva sute de ani, prin Evul Mediu. Mi-a spus că nu de aia s-a căsătorit, ca să umble după mine prin cluburi. El și-a luat nevastă ca să aibă cine să-i gătească, să-i calce și să-i facă curat. Și mai mult, ar fi trebuit să fiu mulțumită că mă ține acasă și nu sunt nevoită să muncesc.
De câte ori îmi amintesc discuția aceea, resimt șocul pe care l-am trăit. Eu nu mi-am dorit să fiu casnică, dar pentru că el a insistat, mi-am zis, la urma urmei, de ce nu. Câștiga el singur suficient pentru a întreține familia și noi chiar ne gândeam la un copil acum. Însă, după această discuție, atitudinea mea s-a schimbat radical.
După acel moment i-am spus că vreau să-mi reiau munca. Eram gestionară la un magazin și chiar dacă am făcut pauză, știam că pot să-mi găsesc de muncă din nou. Dar în loc de încurajări, am primit critici și amenințări. Atunci a început cea mai neagră perioadă a noastră. Foarte greu am reușit să-mi revin din starea aceea de stres și tensiune continuă.
În cele din urmă am divorțat și încerc să merg mai departe. Însă când, în sfârșit, credeam că sunt bine, m-am trezit cu el la ușă. Nu știu ce a fost în capul lui, cum de a crezut că îl voi ierta pentru cum s-a purtat cu mine.
Acum îmi spune că mă iubește și că nu poate trăi fără mine. Eu nu știu dacă să-l cred sau nu. Dar ceva îmi spune că, mai mult decât îi lipsesc eu, îi lipsește menajul. Acesta este motivul pentru care am decis să nu mă întorc la el. Deși, recunosc, tentația a fost mare. Încă mai e.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!