“Am fost foarte dezamăgită”. Catinca Roman rupe tăcerea. Gestul făcut de tatăl vitreg, Petre Roman, care a marcat-o

Catinca Roman, despre tatăl ei vitreg: „S-a comportat ca un adolescent egoist”
“Am fost foarte dezamăgită”. Catinca Roman rupe tăcerea. Gestul făcut de tatăl vitreg, Petre Roman, care a marcat-o

Catinca Roman a rupt tăcerea și a dezvăluit amănunte mai puțin cunoscute despre tatăl ei vitreg. Sora Oanei Roman a mărturisit că nu a avut o relație prea apropiată cu Petre Roman și caracterizează întreaga experiență drept una „urâtă”.

“Am fost foarte dezamăgită”. Catinca Roman, declarații explozive despre tatăl ei vitreg

Catinca Roman (55 de ani) și-a pierdut tatăl biologic anul trecut, la vârsta de 90 de ani. Sora Oanei Roman a suferit enorm după dispariția părintelui său, fiind afectată profund chiar și acum de acest eveniment nefefricit.

Însă în ceea ce îl privește pe tatăl ei adoptiv, Catinca Roman are unele nemulțumiri peste care nu pare să poată trece vreodată. Vedeta a fost extrem de dezamăgită de modul cum fostul premier al României a ales să iasă din viața lor și mărturisește că Petre Roman a avut un comportament de „adolescent egoist”.

Totodată, Catinca Roman a precizat că i se pare de neconceput modul cum se comportă Petre Roman cu fiica lui biologică, Oana, căreia nu îi permite să aibă vreun fel de relație cu fratele său vitreg.

„Petre a făcut parte din viața mea aproximativ 34 de ani. Am fost foarte dezamăgită de felul în care a ales sa iasă din viața noastră. Din punctul meu de vedere, s-a comportat ca un adolescent egoist și nu ca un adult, părinte și soț sau fost soț responsabil. Dovadă stă felul în care se comportă cu Oana.

Mi se pare incalificabil faptul că ea nu poate avea o relație normală cu fratele ei vitreg. În ceea ce mă privește, eu am trecut peste și o iau ca pe o experiență urâtă din care am învățat multe. Eu nu țin legătura și nici nu îmi doresc altceva”, a spus Catinca Roman, potrivit cancan.ro.

Catinca Roman, despre sora ei: „Ii doresc din suflet să depășească acest moment”

În ultima perioadă au existat anumite disensiuni între Oana și Catinca Roman, cele două surori aruncându-și vorbe grele în spațiul public. Catinca Roman este însă dispusă să îngroape securea războiului și afirmă că în ciuda tuturor declarațiilor dure ale surorii sale la adresa ei, nu și-a schimbat sentimentele față de Oana.

„Este normal să fiu diferită de sora mea, avem temperamente diferite. În ciuda tensiunilor dintre noi, eu chiar țin la ea. Cred că a fost și o problemă a părinților noștri, faptul că nu au lucrat la apropierea noastră, ba dimpotrivă. Nu a fost intenționat, dar o parte din acțiunile lor au dus la situația actuală. Nu e un reproș, ci o constatare. Eu cred că cel mai important pentru evoluția noastră ca individ este recunoașterea și asumarea greșelilor și a defectelor.

Oana este o fată inteligentă, amuzantă, foarte muncitoare. Însă, din păcate, repetă un tipar familial toxic. Eu îi doresc din suflet să depășească acest moment și să se bucure de copil și de viață așa cum merită. Cred că Oana are o anumită fragilitate emoțională pe care încearcă să și-o gestioneze prin validarea publică.”, a dezvăluit Catinca Roman.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *