Amalia Enache, amintiri din perioada școlii: „Eu am fost tocilară. Am cerut să mă duc la 6 ani, nu la 7 ani cum se mergea atunci” VIDEO EXCLUSIV

Știrista Pro TV a înscris-o pe Alma, fiica ei, la o școală privată

Ziua de 5 septembrie a fost una specială pentru Amalia Enache, căci fiica ei, Alma, a început prima ei zi de școală. Micuța a împlinit de curând 6 ani și este nerăbdătoare să învețe lucruri noi. Prezentatoarea știrilor Pro Tv a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că spera ca fiica ei să-i calce pe urme și să fie atrasă de materiile școlare, la fel de mult cum a fost atrasă de tot soiul de activități extracurriculare pe perioada grădiniței.

Amalia Enache: „Eu am fost tocilară pentru că îmi plăcea la școală. Am cerut să mă duc la 6 ani”

Amalia Enache a fost genul de elev conștiincios care le-a cerut părinților să o ducă mai deveme la școală, nu la 7 ani așa cum se obișnuia în anii trecuți.

„Încep iar școala. Am terminat-o de atâta vreme și o încep iarăși. Nu vreau să-mi calce pe urme, mi-aș dori pentru ea să-i placă. Eu am fost tocilară pentru că îmi plăcea la școală. Eu am cerut să mă duc la 6 ani, nu la 7 ani cum se mergea atunci în clasa întâi, pentru că am vrut să învăț să citesc. Mă săturasem să mă rog de părinții mei să-mi citească povești și cărți pentru copii. Am citit foarte mult în copilărie și am avut o motivație foarte puternică. Noi nici nu aveam foarte multă distracție și atunci cărțile erau un lucru foarte important. La televizor nu prea aveam la ce să ne uităm. Așa că mi-aș dori cumva, ca în vremurile astea în care trăiește și Alma să-și găsească o motivație suficient de puternică astfel încât să învețe ce o interesează pe ea. Pe mine m-a interesat asta cu cititul. O să vedem ce o să-i placă și ei”, ne-a povestit Amalia Enache.

„Mi-am dorit foarte mult să fiu cea mai bună la franceză și am fost”

Știrista tv recunoaște că ea a fost un elev eminent și prin prisma faptului că nici nu prea avut concurență în școala pe care a urmat-o. „

Nu sună bine ce spun, dar eu nu am avut concurență. Realmente. Eu am făcut școala până în clasa a VIII-a la țară. Nu eram foarte mulți copii, am fost o mână de copii și acolo în mâna aceea de copii, eu cumva venind dintr-o familie foarte înclinată, tatăl meu profesor, director de școală, unchiul meu director de liceu la Balci, mama mea profesoară de franceză, cumva școala e o valoare foarte importantă în familia noastră și mi-a fost ușor. Au fost cred puține momente, dar pe mine m-a ambiționat treaba asta. De pildă, în liceu, când nimeni nu mai mergea la Olimpiade Naționale, mi-am dorit foarte mult să fiu cea mai bună la franceză și am fost. Ce să facem?”, a completat prezentatoarea TV.

„Când e ceva nou vrea să încerce ca să vadă cum e”

Până în momentul de față, Alma a reușit să-și surprindă plăcut mama prin dorința ei de a învăța lucuri noi, dar mai ales prin curajul de care a dat dovadă încă din primii ani de viață. Pe timpul grădiniței, micuța a cerut să facă tot felul de activități, de la robotică, algebră, IT, până la activități creative.

„Deocamdată, le-a încercat pe toate, dar nu așa să se răzgândească, ea în continuare ar vrea să le facă pe absolut toate. Are o curiozitate din asta mare. Mă depășește cu mult la tot ce înseamnă aptitudini de învățare care vin din curaj, nu din statul asupra unei cărți. Alma a învățat să patineze singură, după aceea eu am sprijinit-o și am dus-o la niște cursuri, dar pur și simplu a cerut să-i pun patine în picioare, a cerut la 3 ani să-i dau aripioarele ajutătoare jos și să învețe să înoate. Cumva are o îndrăzneală din asta foarte bună care o ajută foarte mult în învățare. Când e ceva nou vrea să încerce să vadă cum e și cumva și puterile o țin, dar o ține și încrederea în ea. Eu nu am avut atât de multă încredere în mine când eram mică”, ne-a mai spus Amalia.

Fiica Amaliei Enache, Alma
Fiica Amaliei Enache, Alma

„E mult pentru un copil de 6 ani să stea 8 ore într-o bancă”

Din acest considerent, Amalia Enache a ales să o înscrie la o școală privată, cu o programă școlară diversificată. A contat foarte mult că instituția de învățământ este aproape de casă, dar și faptul că are program prelungit, astfel încât poate face acolo tot felul de activități.

„O să avem program prelungit. De asta am ales o școală privată și nu o școală de stat. Mi se pare că la școala de stat e foarte complicat căci ți-au dus copilul la 7 dimineața și la 11 și jumătate deja trebuie să găsești soluții pentru el. Atunci o să aibă un program cum au școlile private, care presupune până după prânz. Nu neapărat că-și face și temele acolo. Cumva structura este că în prima parte a zilei când copilul e cu mintea fresh, e academică, iar apoi are o pauză destul de lungă de masă și de joacă de o oră și jumătate, iar a doua parte este cu activități, însemnând muzică, sport, alte lucruri un pic mai dinamice decât statul într-o bancă. E mult pentru un copil de 6 ani să stea 8 ore într-o bancă și să scrie. Poate la supradotați, dar ceilalți vor să se miște”, a mai povestit știrista pentru EGO.ro.

„Sper să aibă o adolescență așa cum trebuie să fie”

Conștientă totuși de faptul că nu mai trăiește în vremurile în care ea a copilărit, Amalia nu are de gând să pună presiune pe fiica ei. Tot ce își dorește este să fie un copil curios, dornic să învețe lucruri noi, dar și un copil sociabil, care să se descurce în societatea de azi. Până acum i-a ieșit de minune, căci la cei 6 ani, Alma are o sumedenie de prieteni, relații pe care singură le întreține. De curând cele două s-au întors de la Bruxelles, acolo unde au mers special pentru ziua de naștere a unuia dintre prietenii Almei.

„A fost extraordinar. Am prins ziua lui acolo, prietenia continuă. Din fericire, Alma are acum prieteni în mai multe locuri. Îl are pe Efrem în Belgia, are o prietenă în Paris cu care își spune tot timpul că se știu de pe vremea când erau în burți. Eu și mama ei eram însărcinate și eram în America de Sud, deci se știu din Argentina. Ne-am întâlnit de-a lungul timpului în mai multe locuri din lume pentru că mama este diplomat și atunci mergem și noi după el pe unde ajung ele. Nașa ei, care are un băiețel, este la Lisabona. Avem prieteni în Italia. Asta e. I-am spus că este norocoasă, că are prieteni în atâtea locuri din lume”, a povestit prezentatoarea jurnalului de noapte de la Pro TV.

De alfel, Amalia se bucură enorm că fiica ei știe să întrețină o relație de prietenie, căci, atunci când va mai crește, îi va fi mai ușor să plece în vacanțe în diverse locuri din lume. Ceea ce ne-a surprins la prezentatoarea TV este relaxarea cu care are de gând să o crească pe micuță și mai ales faptul că este de acord cu faptul ca Alma să nu fie dependentă de ea până la majorat.

„Eu sper să se mai ducă și cu prietenii ei în vacanță și sper să aibă o adolescență așa cum trebuie să fie. La adolescență să se îndepărteze încet-încet de mine. Asta e firescul vieții”, a completat amuzată Amalia Enache pentru EGO.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *