Grădinăritul poate fi o adevărată provocare pentru mulți oameni. Din cauza caniculei, a lipsei ploilor și a insectelor dăunătoare, plantele din grădină pot avea de suferit. Din fericire, există o mulțime de soluții naturale și remedii la îndemână, pentru a ajuta plantele să fie mai puternice și mai sănătoase. În ce constă amestecul care întărește plantele din grădină? Este eficient și împotriva dăunătorilor.
Poți avea o grădină deosebită, cu plante roditoare și sănătoase, fără să apelezi la insecticide sau îngrășăminte chimice. Roșiile, dovleceii, ardeii, vinetele și castraveții pot fi salvate cu ajutorul unor ingrediente la îndemână, atunci când sunt afectate de insecte sau de condițiile de mediu.
Pentru a întări plantele și a ține la distanță dăunătorii, este eficientă o soluție pe bază de foi de dafin și usturoi. Se pun 3 frunze de dafin și 3 căței de usturoi într-un vas și se adaugă o jumătate de litru de apă fierbinte peste ele. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat timp de o zi.
După 24 de ore, se strecoară și se diluează lichidul în 2 litri de apă rece. Soluția astfel obținută se folosește pentru a pulveriza frunzele plantelor, dar poate fi preparată și în cantitate mai mare și turnată la rădăcină. Amestecul organic ajută plantele slăbite să își revină și să absoarbă eficient nutrienții din sol. De asemenea, este eficient pentru a combate afecțiunile fungice ale plantelor, precum și insectele dăunătoare.
Citește și: Nu mai arunca pliculețele de ceai. 5 motive extraordinare să le plantezi în grădină
Dacă plantele sunt afectate de insecte precum afidele, poți apela la zer sau la lapte pentru a le îndepărta. Diluează o jumătate de litru de lapte în 2 litri de apă și folosește soluția pentru a stropi frunzele afectate. Reia procedura până când afidele dispar complet, dar ai grijă să faci stropirea după apusul soarelui.
Pentru a scăpa de insecte și de afecțiunile fungice precum putregaiul negru, poți apela și la bicarbonat de sodiu. Se dizolvă 2 linguri de bicarbonat în jumătate de litru de apă și se adaugă o lingură de săpun lichid, pentru aderență. Se stropesc frunzele afectate, atât pe față, cât și pe dos, pentru a combate problemele.
Citește și: Cu ce să stropești plantele pentru o înflorire spectaculoasă. Amestecul special pentru o grădină superbă
Dacă vrei să prepari un fertilizant natural pentru sol, bogat în potasiu și calciu, poți apela la cenușă. Aceasta fie se presară la baza plantelor, înainte de udare, fie se amestecă cu apă și se toarnă câte un litru de soluție la baza plantelor.