Anamaria Prodan, fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf, a dezvăluit că lansează un podcast pe canalul său de YouTube. Ea a precizat că va avea invitați de renume, pe care i-a denumit „oamenii vieții mele”.
Pe rețelele de socializare, Anamaria Prodan le-a spus fanilor că pregătește un super-proiect, dar nu le-a dezvăluit ce anume. Recent, vedeta a recunoscut că că își lansează canalul de YouTube Anamaria Prodan, acolo unde va avea propriul podcast intitulat „Eu sunt Anamaria Prodan”.
„Încep o emisiune a mea, unde eu fac regulile” La podcastul ei, Anamaria Prodan promite să aibă invitați numai unul și unul. „Bună ziua, dragii mei! Eu sunt Anamaria Prodan și aveți astăzi în față o nouă versiune a Anamariei, una de podcast. (…) Încep o emisiune a mea, unde eu fac regulile, unde eu să întreb, nu să fiu întrebată, cum am fost obișnuită toată viața.
Iată-mă astăzi aici, alături de dumneavoastră și de oamenii vieții mele. Așa am să le spun eu tuturor (n.r. – invitaților ei) pentru că ei m-au ajutat pe mine în carieră, iar eu i-am ajutat pe ei. Tocmai pentru acest fapt voi avea un dialog pentru dumneavoastră cu acești oameni fabuloși, care au făcut istorie”, a anunțat ea într-un clip pe YouTube.
Citește și: Ce afaceri are Anamaria Prodan. Din ce câștigă impresara cei mai mulți bani
De asemenea, vedeta și-a îndemnat fanii să o urmărească și pe YouTube.
„Vă iubesc și vă mulțumesc că sunteți alături de mine❤️❤️❤️aici, pe canalul meu de YouTube, putem spune adevărul absolut ✅🍀👻❤️. Abonații mei sunt părticele din mine ❤️alături de voi am crescut și eu, și copiii mei ❤️❤️❤️”, a mai transmis ea.
Vedeta nu se ocupă doar de impresariat fotbaliști, deși aceasta este activitatea pentru care este cunoscută. S-a implicat, de-a lungul timpului, în afaceri care au ajutat-o să își sporească veniturile, iar recent a pus bazele unui nou business, în Dubai.
„Mi-am deschis agenție imobiliară, cumva după zeci de mesaje unde toți erau păcăliți, oameni care au vrut să investească în Dubai și au fost păcăliți de români. Mie îmi e rușine să mai zic că sunt româncă. Românii fac niște bani, muncesc mult pentru ei, vor să facă o afacere și vin alți români și îi prostesc.
Eu cunosc acești domni care au pornit din neica nimeni pe stradă și sunt escroci, iar oamenii ăștia care au venit la mine au nevoie de ajutor, dacă nu se rezolvă, dacă nu putem descurca actele acelea, o să îi iau pe respectivii și merg cu ei în Dubai la poliție. 90% sunt escroci”, a spus Anamaria Prodan, la podcastul ”Tare de tot”.