Anca Dinicu este una dintre cele mai talentate actrițe din noua generație. Mereu cu zâmbetul pe buze, lumea poate avea impresia că cea care a făcut senzație cu personajul Felea Gina duce o viață lipsită de orice grijă. Actrița a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că lucrurile nu sunt toate roz în viața ei și că una dintre marile ei probleme este că nu poate mânca tot ce își dorește, pentru că are o sumedenie de intoleranțe.
În ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane dezvoltă tot felul de alergii și intoleranțe alimentare, ceea ce le impune un regim alimentar stric și le afectează chiar și modul de viață. Printre acestea se numără și Anca Dinicu, care, pe lângă intoleranța la gluten, mai are și alte alergii. Dat fiind faptul că mulți se află în situația ei, fie au dezvoltat deja boli autoimune, fie sunt la debutul lor, am întrebat-o cum reușește de atâția ani să țină o dietă echilibrată.
”Practic să mănânci orice fără gluten. Nu. Glumesc. Poți să mănânci mămăligă în loc de pâine, chia, quinoa, să pui în salată. Țin de foame. Se umflă în tine”, a povestit Anca Dinicu pentru EGO.ro, completând că, dacă ar fi să țină regimul așa cum i-au recomandat specialiștii, fără nici cea mai mică abatere, nu ar putea mânca nimic din ceea ce îi place:
”Eee are ciocolata gluten. Are lactoză. Sunt alergică și la lactate. Eu le am pe toate. Am alergie la toate fructele, mai puțin mere și pere. Am foarte multe intoleranțe, dar am început să învăț să trăiesc cu ele și nu pot să spun că nu mai mănânc absolut nimic din ce nu am voie, dar încerc să țin sub control. Cât mai puține. Adică să gust, dar să nu mănânc tot calupul de brânză. Iau câte o bucățică să îmi fac pofta”.
Îndrăgita actriță nu s-a născut cu aceste intoleranțe, ci le-a dezvoltat în timp din diferite motive pe care însă nu a reușit să le cunoască nici până în momentul de față.
”Bănuiesc că le-am dezvoltat în timp. Când eram mică nu aveam nicio problemă și după care le-am descoperit pe la 20 și ceva de ani. Le-am descoperit întâmplător. Nu aveam niște reacții adverse atât de puternice, adică nu mi se făcea rău sau ceva. Îmi apăreau niște bube pe față și mă și balonam. Dar nici asta nu mă deranja foarte tare, că dimineața mă trezeam tot așa slim fit. După aceea, pe parcursul zilei încetai să te umfli și seara te uitai în oglindă și te întrebai ce se întâmplă”, a mai povestit Anca Dinicu pentru EGO.ro, completând că a ținut un regim strict doar în perioada de debut a intoleranțelor, atunci când își gătea singură acasă fiecare preparat:
”Nu am răbdare să fac prăjituri fără gluten. Mi se pare foarte complicat. Dar de gătit, da. Am învățat. 8 luni cel puțin cât am ținut cu strictețe regimul, eu mi-am gătit. Aveam voie să mănânc carne și foarte multe, adică toate legumele, adică nu era ceva extraordinar. Doar că preferam să nu prea mănânc. Când nu îți place ce mănânci, mănânci mai puțin. Cât să nu îți fie foame”.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu